FCSB s-ar putea despărți în curând de un fotbalist cu nume din lot.
În vară, Denis Alibec revenea după 7 ani la FCSB ca să întărească atacul campioanei. Până acum, fotbalistul are un parcurs modest, l-a contrat pe Gigi Becali, s-a certat și cu suporterii, iar indiciile stabilesc că o despărțire rapidă e tot mai probabilă.
5 motive pentru care divorțul FCSB-Alibec e pe cale să se întâmple
1. Zero goluri. Accidentat pe început de sezon, Denis nu a reușit să se impună ca titular la FCSB, având și o concurență dură - Bîrligea, Thiam. A bifat minute în 10 partide, nu a fost niciodată integralist, nu a înscris, a reușit doar un assist.
2. Raportul leafă/randament nu e în favoarea jucătorului. Alibec, 34 de ani, încasează un salariu enorm la FCSB, 25.000 de euro lunar. Un singur fotbalist al campioanei e remunerat superior, Florin Tănase - 30.000€. Pe lângă, atacantul a mai încasat un bonus de 250.000€ pentru calificarea pe tabloul principal Europa League.
3. Becali a încălcat promisiunea de la negocieri. Alibec a cerut o garanție anume la discuțiile cu FCSB: să nu fie criticat de patron în presă. Armistițiul nu a fost de durată. După FCSB - FC Argeș 0-2 din august, patronul clubului l-a atacat public: „Trebuia să jucăm cu Thiam de la început. Alibec, dă, mă, gol, ca de-asta te-am luat! Dă gol când scapi singur cu portarul, nu joci aiurea! Alibec nu a contat deloc. Acum e a 3-a variantă de atacant”.
Denis Alibec nu s-a impus la FCSB, foto: Cristi Preda (GSP.ro)4. Și Alibec l-a înfruntat pe conducătorul clubului. Vârful de atac a acuzat volumul de minute în roș-albastru: „Întrebați-l pe domnul Becali de ce joc doar 45 de minute. Nu mă simt confortabil. Când am venit la FCSB mă așteptam la altceva”, spunea Denis la finalul duelului pierdut cu Young Boys Berna, 0-2.
5. S-a certat cu galeria. La finalul înfrângerii cu Metaloglobus de la Clinceni, galeria FCSB i-a tras la răspundere pe jucători din cauza rezultatului rușinos. Printre vizați, și Alibec - introdus pe teren în minutul 79. Atacantul nu ar fi acceptat criticile. „Vii tu să ne spui că ai jucat 7 minute?! Ne-a înjurat de morți!”, l-a acuzat Gigi Mustață, liderul Peluzei Nord. Ulterior, cele două părți s-ar fi împăcat.
293 de minutea jucat Alibec la FCSB în stagiunea 2025-2026, numai 13% din volumul maxim posibil
{{text}}