Lazio s-a impus la limită pe teren propriu în fața celor de la Juventus, scor 1-0, în epilogul rundei cu numărul #8 din Serie A. Astfel, „Bătrâna Doamnă” a ajuns la cel de-al 8-lea meci consecutiv fără victorie în toate competițiile, iar postul lui Igor Tudor se clatină din ce în ce mai tare.
Ultima victorie obținută de Juve a venit în „Derby d'Italia”, 4-3 la Torino cu Interul lui Chivu, pe 13 septembrie. De atunci, elevii lui Igor Tudor au înregistrat trei înfrângeri și cinci rezultate de egalitate.
Elevii lui Maurizio Sarri au început în forță duelul de pe „Olimpico”, exercitând o presiune sufocantă asupra defensivei „bianconerilor” încă din primele secvențe ale partidei, iar acest lucru a dat roade.
Lazio a deblocat tabela după doar 9 minute!
Croatul Toma Basic i-a adus pe „biancocelesti” în avantaj în minutul 9, cu un șut puternic afara careului, care a fost deviat ușor de Federico Gatti și l-a bătut pe Mattia Perin.
Replica „Bătrânei Doamne” a venit în minutul 22, atunci când Andrea Cambiaso a reluat pe lângă poarta lui Provedel din câțiva metri, după o centrare expediată de Weston McKennie.
Ulterior, cele două echipe și-au împărțit perioadele de dominare, ratându-se șanse importante la ambele porți. De asemenea, au existat și momente tensionate, cel mai semnificativ dintre acestea a avut loc în debutul actului secund, atunci când Locatelli a avut o intervenție imprudentă asupra lui Isaksen, în urma căreia gazdele i-au cerut arbitrului eliminarea căpitanului lui Juventus, dar în cele din urmă, acesta a scăpat doar cu un cartonaș galben.
Pe final de meci, oaspeții au pus din ce în ce mai multă presiune la poarta lui Provedel, în speranța că vor înscrie măcar golul egalizator, dar defensiva bine organizată a lui Sarri a rezistat fără probleme.
Ba mai mult, în repetate rânduri, „laziali” puteau da lovitură pe contraatac, dar, într-un final, scorul a rămas 1-0, formația din capitală Italiei a obținut victoria.
În urma acestui rezultat, trupa lui Maurizio Sarri a acumulat 11 puncte și a urcat pe locul 10 în clasamentul din Italia.
De cealaltă parte, „Bătrâna Doamnă” a rămas la borna cu numărul 12 și a coborât pe poziția a 8-a, iar tehnicianul Igor Tudor are mari probleme, presa italiană vorbind inclusiv despre o posibilă demitere a croatului.
În etapa viitoare din Serie A, Lazio va evolua pe terenul nou-promovatei Pisa, formația pentru care evoluează Marius Marin, în timp ce Juventus va primi vizita celor de la Udinese, echipă a cărei poartă este apărată de Răzvan Sava.
Clasamentul din Serie A:
FINAL » Lazio - Juventus 1-0
Click AICI pentru statistici;
A marcat: T. Basic (9');
Lazio - Juventus » Echipele de start:
LAZIO (4-3-3): Provedel - Lazzari, Gila, Romagnoli, Marusic - Guendouzi, Cataldi, Basic - Isaksen, Dia, Zaccagni
Rezerve: Furlanetto, Mandas - Belahyane, Hysaj, Noslin, Patric, Pedro, Pellegrini, Provstgaard, Vecino
Antrenor: Maurizio Sarri
JUVENTUS (3-4-2-1): Perin - Kalulu, Gatti, Kelly - Conceicao, Koopmeiners, Locatelli, McKennie, Cambiaso - David, Vlahovic
Rezerve: Di Gregorio, Fuscaldo - Adzic, Felipe, Kostic, Mario, Miretti, Openda, Rugani, Thuram, Yildiz, Zhegrova
Antrenor: Igor Tudor
Stadion: Stadio Olimpico (Roma)
Arbitru: Andrea Colombo
{{text}}