Mihai Teja, antrenorul de la Metaloglobus, a analizat remiza cu Universitatea Craiova, scor 0-0, în etapa #14 din Superliga.
După 2-1 cu FCSB, Metaloglobus a mai reușit o surpriză în Superliga. A scos un punct cu Universitatea Craiova, iar Mihai Teja și-a lăudat elevii.
VIDEO. Mihai Teja, după Metaloglobus - Universitatea Craiova: „Am avut tot timpul încredere în acest grup”
„Suntem bucuroși, pentru că am spus tot timpul, încă de la prima etapă, că este important pentru noi și obiectivul nostru este să facem față nivelului Ligii 1, să ne batem de la egal la egal cu orice echipă, să încercăm să jucăm un fotbal bun.
Acestea au fost obiectivele. Normal, încercăm să ne salvăm de la retrogradare, dar, în primul rând, aceste două obiective erau pentru noi, pentru că suntem o echipă mică și încercăm să dăm tot ce avem mai bun și să facem față nivelului.
Am spus tot timpul, chiar și atunci când am pierdut atâtea meciuri, că am făcut partide bune, că echipa a jucat un fotbal bun, că are determinare, un plan tactic, o idee clară, stă bine în teren, are disciplină tactică foarte bună. Știam lucrurile acestea, doar că îmi părea rău și eram dezamăgit că nu reușeam să obținem puncte.
Dacă vă reamintiți, am avut multe meciuri bune în care am arătat fotbal, dar nu am câștigat. Asta a fost dezamăgirea. Plus lipsa de încredere care apare când pierzi, pentru că atunci când pierzi, încrederea dispare și e greu să o reconstruiești.
Dar iată că am recăpătat puțin din încrederea pierdută în aceste două meciuri pe care le-am jucat cu echipe puternice. Îmi reamintesc mereu și celelalte meciuri bune, cu Dinamo, cu Rapid, cu Slobozia, cu Farul, în care am jucat bine, dar nu am reușit să luăm puncte. Acum, Dumnezeu a făcut să se întoarcă lucrurile tocmai cu echipele mari.
Am avut tot timpul încredere în acest grup. Le-am spus mereu jucătorilor că deja au făcut istorie promovând această echipă și, prin aceste rezultate, demonstrează că se pot bate de la egal la egal cu oricine. Motivația lor e acolo și se vede”, a declarat Mihai Teja, la conferința de presă.
VIDEO. George Caramalău: „Și acum, și pe fondul jocului cu FCSB, încrederea a crescut”
Victoria cu FCSB ne-a ridicat moralul. Și acum, și pe fondul jocului cu FCSB, încrederea a crescut.
Încercăm și noi să ne legăm ca echipă. Am început să devenim un grup, pentru că au venit destul de mulți jucători pe parcurs. N-am avut o relație foarte închegată de la început, pentru că lucrurile astea necesită timp. Dar eu cred că acum începem să ne corelăm unii cu alții și să devenim o echipă în adevăratul sens al cuvântului.
Pentru moral, te simți altfel când câștigi și stai pozitiv, față de momentele mai dificile. De asemenea, din lucrurile pe care le-am făcut, trăim mult mai pozitiv, și lucrurile astea contează. Este benefic pentru echipă.
Nu știu dacă e vorba de motivație, pentru că și Oțelul și Botoșani, care au făcut meciuri foarte bune cu noi, sunt niște revelații ale campionatului. Sunt foarte bine în campionat, practică un joc foarte bun.
- George Caramalău, fundaș Metaloglobus
{{text}}