FCSB - UTA Arad 4-0. Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a postat o fotografie în secțiunea de story de pe Facebook la scurt timp după fluierul final al partidei de pe Arena Națională, câștigată clar de campioana României, scor 4-0.
FCSB nu a avut emoții în meciul cu UTA și, în superioritate numerică vreme de o repriză, după eliminarea lui Iliev, și-a făcut meciul ușor și a câștigat clar, înscriind de șase ori, dintre care două reușite au fost anulate în prima parte a întâlnirii.
Roș-albaștrii au ajuns la cota 16 în clasament, la doar trei puncte de locul 6, ultimul care merge în play-off. Mihai Stoica, oficialul FCSB, a sărbătorit succesul din Portugalia, unde este trimis de patronul echipei, Gigi Becali, pentru a monitoriza noi jucători în vederea unor viitoare transferuri în perioada de mercato din iarnă.
Mihai Stoica a sărbătorit succesul cu UTA la Braga
Imediat după FCSB - Bologna 1-2, la mijlocul săptămânii, în grupa de Europa League, Gigi Becali, patronul campioanei României, a spus că are nevoie de încă doi mijlocași centrali și de un stoper. Tot atunci, acesta a anunțat că îl va trimite pe Mihai Stoica în Portugalia pentru a se interesa de acești jucători.
Zis și făcut, MM Stoica a plecat la Braga pentru a căuta jucătorii pe care Becali îi dorește pentru a întări echipa. Iar duminică seara, în timp ce FCSB a jucat pe Arena Națională cu UTA, în runda cu numărul 14 din Superliga, oficialul campioanei a fost prezent pe stadionul din Braga, pentru a asista la meciul dintre echipa gazdă și Casa Pia, contând pentru etapa a 9-a din Portugalia.
La finalul meciului de la București, Mihai Stoica a publicat o imagine de la Braga, din stadion, în timp ce urmărea pe o tabletă disputa din România. Scorul la meci era 3-0 în momentul în care MM Stoica a imortalizat momentul. Ulterior, FCSB a mai înscris o dată, în prelungiri, prin Thiam.
„Siiiii” a fost mesajul care a însoțit fotografia lui MM Stoica, alături de două emojiuri reprezentând două inimi în culorile clubului.
Mihai Stoica a sărbătorit succesul cu UTA de la Braga
Braga - Casa Pia a început aproape de finalul meciului de la București, iar gazdele au înscris rapid două goluri, în minutele 5 și 8.
Ce să fac? Aștept iarna, să fac transferuri. MM are sarcina să găsească jucători, pleacă în Portugalia câteva zile ca să găsească fundaș central și doi mijlocași
- Gigi Becali, despre misiunea trasată lui Mihai Stoica
{{text}}