Impresarul Victor Becali (64), fratele lui Ioan Becali, a avut o reacție dură la adresa lui Florin Tănase (30), după declarațiile date de fotbalist după FCSB - UTA, scor 4-0.
În urma declarațiilor date de Giovanni Becali în legătură cu Florin Tănase, a venit și reacția dură a fotbalistului, care a îndreptat mai multe ironii în direcția impresarului.
Victor Becali s-a implicat și el în conflictul momentului din fotbalul românesc pentru a-și apăra fratele. Și-a amintit cât de greu i-a fost să îl transfere pe Tănase în străinătate, în condițiile în care acesta fusese golgheterul primei ligi doi ani la rând. Jucătorul mergea la Al Jazira în 2022, în schimbul a 3 milioane de euro.
Victor Becali s-a luat de Florin Tănase: „Nu mi s-a întâmplat niciodată să nu putem transfera un jucător care este golgheter”
„Obraznic! Nu a existat niciodată vreo tensiune între mine și el în perioada în care am colaborat. Am și spus în momentul în care nu am mai colaborat cu el, nu a fost să fie. Nu mi s-a întâmplat niciodată să nu putem transfera un jucător care este golgheter. A ieșit de vreo două ori golgheter. Și nu a fost să fie, am zis că nu ne-a mers împreună.
Ne-am mai întâlnit de atunci de nu știu câte ori, niciun fel de problemă, ne-am salutat. Dacă se ducea la Real Madrid ziceam «Doamne, ce am pierdut!». Asta e, nici nu știu pe unde s-a dus. Dar nu contează asta. Dacă dai goluri numai din penalty, nu poți să fii supărat. Nu e vina mea. Noi ne-am fi dorit la fel de mult ca el să se transfere. Interesul nostru care era? Să se transfere! Altfel, nu aveam obiectul muncii.
De când a plecat din țară e expirat contractul. Cum adică, cu ce a ajuns rău Giovanni? Nu am înțeles. Îi este milă și de voi, că sunteți la emisiune? Este un tip milos. Dacă aveți probleme, vă duceți la el. Din milă vă ajută. E problema lui, e băiat tânăr. Nu e nicio reacție dură, doar o obrăznicie. Giovanni a spus că se aude povestea aia cu sifonul, nu că așa este. Vorbește lumea, cum vorbiți și voi.
Dacă e supărat, să rămână supărat, care e problema? Mă apuc eu să îl înveselesc pe Tănase? Se înveselește când bate penalty. Obraznic, în primul rând că e un om cu 45 de ani mai mare decât tine. Dacă voi considerați că e un om educat, problema voastră, eu nu cred.
Dacă voi credeți că știe matematică, de fapt, ca să numeri îți trebuie aritmetică, nu neapărat matematică, că nu faci formule. Probabil le confundă. Nu mă mai întorc eu din străinătate că rămâne supărat el”, a spus Victor Becali, la Iamsport.
GSP l-a contactat și pe Giovanni Becali, însă acesta a refuzat să îi răspundă lui Florin Tănase.
{{text}}