Federația Internațională de Patinaj (ISU) investighează un incident în care au fost implicați Ren Junfei (25 de ani) și Xing Jianing (23 de ani), campionii naționali ai Chinei din 2024, și medaliații cu argint la Jocurile Asiatice de Iarnă.
La finalul săptămânii trecute a avut loc Cupa Chinei, o competiție din circuitul Grand Prix de patinaj artistic, iar printre participanți s-au numărat Ren Junfei și Xing Jianing, campioni naționali ai Chinei în 2024 și medaliați cu argint la Jocurile Asiatice de Iarnă din acest an.
Reacția ISU: „Regretăm incidentul și vom continua să îl investigăm”
După ce și-au încheiat prestația, în timp ce așteptau nota, Junfeei și Jianing au ținut în brațe o jucărie de pluș aruncată pe teren de niște fani din tribune. Jucăria era o rachetă DF-61, care a fost prezentată la o paradă militară în luna septembrie și care e capabilă de a purta arme nucleare.
Având în vedere contextul geopolitic șubred și conflictele tot mai dese din ultima perioadă, Federația Internațională de Patinaj a luat decizia de a investiga incidentul și și-a manifestat regretul.
„ISU este conștientă că o jucărie de pluș nepotrivită pare să fi fost printre cele aruncate pe gheață de spectatori, după o performanță la ISU Figure Skating Grand Prix Cup of China în 25 octombrie. Jucăria de pluș a fost apoi ținută de patinatorii care tocmai performaseră. ISU regretă incidentul și va continua să investigheze”, a transmis ISU, citată de The Guardian.
Conform publicației menționate anterior, Junfei și Jianing au încheiat concursul pe locul 8 din 10, învingători fiind americanii Madison Chock și Evan Bates.
{{text}}