Rapid - Unirea Slobozia 4-1. Revenire cu ghinion în Giulești pentru Jayson Papeau (29 de ani), mijlocașul stânga al oaspeților. La final, francezul a avut un discurs dur la adresa echipei sale, care n-a opus rezistență după ce a încasat primul gol.
Papeau susține că el și colegii lui n-au comunicat suficient pe teren, iar dacă cele două echipe s-ar întâlni din nou și Rapid ar presta același fotbal, atunci Slobozia n-are avea nicio șansă.
A vorbit și despre un moment-cheie al meciului, venit chiar în minutul 7, atunci când Rotund a ratat o ocazie monumentală. Nu și-a învinovățit colegul și l-a lăudat pe Aioani pentru intervenție.
Jayson Papeau, declarații după Rapid - Unirea Slobozia 4-1. „Dacă înscriam, nu știu ce s-ar fi întâmplat după. Poate pierdeam 1-10, poate câștigam 3-0”
„A fost rău, mă simt rău, pentru că atunci când pierzi, n-ai cum să te simți altfel. A fost bine că am revenit aici și am fost aplaudat. Am tot respectul pentru fani. Dar nu pot fi fericit pentru mine și pentru clubul meu, pentru că am pierdut. Ar însemna să fiu lipsit de respect față de Unirea. Nu pot fi fericit, mai ales că am pierdut.
Rapid e una dintre cele mai bune echipe din Superliga. N-aș putea spune ceva rău despre această echipă. Au jucat foarte bine. Dacă am juca din nou cu ei și ar juca la fel, am pierde din nou. Au știut cum să joace, cum să se miște pe teren, au fost mult peste noi.
Chiar dacă am pierdut meciul, sper ca următorul să fie diferit. Acesta este fotbalul. Dacă faci o greșeală cu astfel de echipe foarte bune, te pedepsesc. E vorba de mentalitate. Am avut acea ocazie. Dar nu cred că a ratat Rotund, Aioani a avut o paradă foarte bună.
Dacă înscriam, nu știu ce s-ar fi întâmplat după. Poate pierdeam 1-10, poate câștigam 3-0. Se întâmplă în fotbal când nu înscrii din ocaziile pe care ți le creezi.
N-am reușit astăzi și de asta am pierdut. Noi n-am fructificat șansele. Trebuie să jucăm ca o echipă. N-am comunicat destul. Trebuie să ne transmitem unii altora energie pozitivă, informații pozitive și să ne concentrăm mai mult.
În special în astfel de meciuri, dacă nu vorbim, nu comunicăm, e foarte greu să progresăm. Avem jucători buni, trebuie să avem încredere în noi și vom face lucruri bune, vom juca altfel”, a spus Papeau, la Prima Sport 1.
VIDEO CU FAZA. Golul lui Claudiu Petrila din Rapid - Slobozia a venit după ratarea uluitoare a lui Raul Rotund
Sursă VIDEO: Prima Sport 1
{{text}}