FC Dinamo s-a impus în fața celor de la CS Dinamo, scor 3-1, într-un duel atipic din Cupa României, însă nu fără probleme. Adrian Caragea a reușit „doppietta” în minutele 9 și 18, însă, pe fondul relaxării „câinilor” din repriza secundă, elevii lui Bratu au redus din diferență prin Cocoș, după o gafă a lui Mărginean în defensivă.
Același Cocoș a avut o șansă imensă de 2-2, câteva zeci de secunde mai târziu, după ce l-a ridiculizat pe același Mărginean în bandă. Musi a punctat în minutul 90 pentru 3-1, iar Dinamo obține prima victorie în grupele Cupei României, de la introducerea actualului sistem.
Cronică de Cezar Titor » Dinamo bate Dinamo
Romulus și Remus, Thor și Loki, Michael și Fredo Corleone, Cain și Abel, CS Dinamo și FC Dinamo astăzi.
Dacă mai era cineva convins că fotbalul românesc nu mai are cum să surprindă, iată că duelul din Grupa D a Cupei României vine să-l contrazică. Două echipe cu același nume, diferențiate doar de inițialele denominative, Club Sportiv și Fotbal Club, aceleași culori, același trecut glorios în șoseaua Ștefan cel Mare 7-9. Pe banca CS-ului, un fost dinamovist, Florin Bratu, iar în teren, patru jucători împrumutați chiar de la FC, trimiși să prindă minute în „tranșeele” eșalonului secund.
La prima vedere, pare un meci fără mister, o simplă formalitate pentru echipa din Superligă. Dar fotbalul românesc ne-a învățat că „frații” nu-s întotdeauna frați, iar orgoliile pot aprinde scântei chiar și între rude de sânge.
Dincolo de coincidențe și ironii, pentru Dinamo (FC), partida reprezintă un prilej ideal de a-și reclădi moralul. Asta după doar un singur punct scos în ultimele două etape de Superligă: eșec în derby-ul cu Rapid și remiză în prestația palidă de la Mioveni, cu FC Argeș.
Cu toți jucătorii pozând înainte de fluierul de start cu un banner sugestiv („Un singur mare FCD!”), un PCH ironic („Dinamo bate Dinamo” sau „Haide, roșu, ale!”), un SUD absent și doi crainici cu discursuri care duceau cu gândul la o viitoare „fuziune”, partida s-a desfășurat exact așa cum ar fi intuit oricine, cel puțin în prima repriză.
Pariul lui Kopic sparge gheața: „doppietta” Caragea!
Dinamo, nu e nevoie de diferențiere, a lăsat amabilitățile la o parte, iar Pop (2) și Cîrjan (8) au tras rapid primele semnale de alarmă la poarta lui Denis Moldovan, fratele lui Horațiu Moldovan.
Apoi, pariul lui Kopic a confirmat. Chiar și în Cupa României, chiar și împotriva unei echipe care poartă același nume, Adrian Caragea a reușit „doppietta” în minutele 9 și 18. Mai întâi a „ciupit” balonul din marginea careului mic, apoi a finalizat elegant, cu latul, din jurul punctului cu var, după o pasă excelentă a lui Pop, venită din bandă.
Ulterior, Kyriakou, Bordușanu și Cîrjan și-au încercat norocul de la distanță, însă fără succes. Caragea a fost aproape de „hat-trick” în minutul 39, dar șutul său de la marginea careului a ratat cu puțin ținta.
Boateng a fost și el aproape de 3-0 la ultima fază a reprizei, când s-a înălțat peste defensiva adversă, la o lovitură de colț, însă Moldovan a respins formidabil.
Băieții lui Bratu s-au dat „Cocoși”
În startul reprizei secunde, cu patru modificări efectuate de Kopic la pauză, Dinamo a cedat controlul balonului, iar CS-ul a „ieșit” la joc, preluând inițiativa. Andrei Zaharia a avut o șansă bună de a marca în minutul 53, însă șutul său din lovitură liberă a fost respins de Roșca.
Sivis, introdus la pauză, s-a „rupt” după doar 15 minute petrecute pe gazon, părăsind terenul șchiopătând, o lovitură grea pentru „Haită”.
Delăsarea băieților lui Kopic, dublată de ambiția CS-ului, a făcut ca tabela să nu rămână neschimbată. În minutul 72, după o gafă de amatori a lui Mărginean, Cocoș a redus din diferență, învingându-l pe Roșca în situație de unu la unu.
Două minute mai târziu, același Cocoș l-a ridiculizat pe același Mărginean, însă Roșca a avut o paradă senzațională la șutul nouarului lui „Bratone”, la capătul unei curse care amintea de cele ale tehnicianului din Ștefan cel Mare. Dinamo nu a închis meciul când trebuia, iar CS îi chinuia pe frații mai mari în finalul partidei.
Să notăm și agresivitatea celor din Liga a 2-a - multe intrări la limită, mai ales pe final, când Kopic nu mai avea schimbări la dispoziție, profitând și de absența VAR.
În ultimele minute, Dinamo și-a revenit. Caragea a trecut în două rânduri pe lângă golul trei, iar Milanov a fost și el aproape să puncteze din lovitură liberă. Toate aceste șanse le înregistrăm după minutul 80.
Musi a liniștit suflarea dinamovistă în minutul 90, cu un gol de autor, după un un-doi superb cu Perica. 3-1 pentru FC Dinamo, care bifează prima victorie din istorie în grupele Cupei României, de la introducerea acestui sistem.
CS Dinamo - FC Dinamo 1-3
FINAL: CS DINAMO - FC DINAMO 1-3
Minutul 90+2: „Câinii” au „arestat” balonul pe final.
Minutul 90: GOL FC Dinamo! Musi îi liniștește pe suporteri, după ce șutul său din marginea careului, la finele unei faze superbe, s-a oprit în „ațe”.
Minutul 89: Kyrychenko, jucător care aparține de FC, nu reușește să pună latul din câțiva metri.
Minutul 88: Milanov trimite excelent din lovitură liberă, însă Moldovan respinge în corner.
Minutul 85: Din nou, Caragea, cel mai bun om al lui Kopic în această seară, trece pe lângă golul trei, cu un șut dintr-un unghi dificil.
Minutul 83: Șansă bună pentru Caragea de a-și completa „tripla”. Șutul său moale, cu latul, din 16 metri, trece însă peste.
Minutul 74: Șansă uriașă pentru CS. Cocoș îl ridiculizează pe același Mărginean, însă Roșca are o intervenție salvatoare. Pe respingere, Kyrychenko luftează.
Minutul 72: GOL CS Dinamo! După o gafă a lui Mărginean, balonul ajunge la Cocoș, care reduce din diferență, în situație unu la unu cu Roșca.
Minutul 61: Sivis iese accidentat, intră Raul Opruț. Francezul a ieșit șchiopătând de pe teren.
Minutul 57: Milanov șutează de la distanță, mult peste. „Câinii” cer corner, însă lovitura de la colțul terenului nu este acordată de Iviniș, arbitrul partidei.
Minutul 53: Andrei Zaharia trimite bine din lovitură liberă (23-24 de metri de poartă), însă Roșca este la post și respinge.
Minutul 50: Ocazie pentru CS: Georgescu centrează bine la prima bară, Cocoș este aproape să „ciupească” mingea din șase metri, însă Stoinov intervine decisiv. Plus de inițiativă pentru băieții lui Bratu în partea secundă.
Patru modificări în angrenajul lui Kopic la pauză: au ieșit Pop, Cîrjan, Ikoko și Boateng, au intrat Musi, Perica, Sivis și Mărginean. Cocoș, Kyrychenko și Bogdan Alexandru au intrat și pentru CS.
FINAL DE REPRIZĂ: CS DINAMO - FC DINAMO 0-2
Minutul 45: Corner executat de Kyriakou: Boateng se înalță peste defensiva adversă, însă Moldovan respinge fantastic într-un alt corner, care nu a mai fost lăsat de „centralul” Darius Iviniș.
Minutul 44: Dinamo continuă să aibă posesia în jumătatea CS-ului, băieții lui Kopic combinând frumos, fără ca acest lucru să se materializeze în vreo șansă la poarta lui Denis Moldovan, fratele lui Horațiu Moldovan.
Minutul 39: Caragea, aproape de „hat-trick”, cu un șut de la marginea careului, care a ratat cu puțin ținta.
Minutul 28: Bordușanu își încearcă și el norocul de la distanță, fără succes însă.
Minutul 24: Kyriakou își încearcă norocul din afara careului, însă mingea trece mult peste poartă.
Minutul 18: GOL FC Dinamo! Caragea reușește „doppietta”, cu un șut elegant, cu latul, din jurul punctului cu var. Asistat excelent de Alex Pop.
Minutul 9: GOL FC Dinamo! Adrian Caragea reușește primul gol pentru roș-albi, după ce a „ciupit” balonul la marginea careului de șase metri.
Minutul 8: Din poziție ideală, Cîrjan trimite pe lângă.
Minutul 2: Alex Pop, la un pas să deschidă scorul, cu o lovitură de cap, după o centrare excelentă din bandă.
A început partida! În jur de 1.500 de fani sunt prezenți în tribunele cochetei arene din proximitatea Bisericii Cașin. Zece grade indică termometrele în Capitală, la ora partidei, suprafața de joc fiind afectată de disputele de rugby organizate aici.
CS Dinamo - FC Dinamo, echipe de start:
CS Dinamo (5-4-1): D. Moldovan - Uleia, A. Anghel, Pașcalău, Georgescu, Demici - A. Zaharia, Bobaru, Silvian, Mălăele - V. Morar
Rezerve: Corjenco, Alexandru, Cocoș, Kyrychenko, Petcu, Cernamoriț, Munteanu, Neculai, Iosofache Antrenor: Florin Bratu
FC Dinamo (4-3-3): Roșca - Ikoko, Stoinov, Boateng, Bordușanu - Kyriakou, Milanov, Cîrjan - Soro, A. Pop, Caragea
Rezerve: Din-Licaciu, Opruț, Musi, Gnahore, Perica, Sivis, Bărbulescu, Armstrong, Mărginean Antrenor: Zeljko Kopic
Alberto Soro și Adrian Caragea sunt titulari în premieră în acest sezon.
Arbitru: Darius Iviniș
Asistenți: Ionel Dumitru și Ștefan Dumitrache
Rezervă: Mădălina Gherghi
Delegat FRF: Daniel Mihai
Observator CCA: Eduard Dumitrescu
* Nu există VAR în faza grupelor Cupei României.
Update, ora 20:30 » Imagini de la încălzirea celor două echipe
Update, ora 20:00 » Florin Prunea, înainte de meci, cu echipa din Liga 1 drept favorită: „Îi distrugem!”
Update, ora 19:40 » Primele imagini de la stadion, cu mai bine de o oră înainte de meci
Update, ora 19:30 » Puțini oameni pe „Arcul de Triumf”
O mână de oameni în perimetrul ,,Arcului de Triumf", cu o oră și jumătate până la fluierul de start. Nu se anunță o asistență deosebită pentru meciul ,,în familie".
Nu mai puțin de 4 jucători are FC Dinamo împrumutați la echipa antrenată de Florin Bratu:
Răzvan Pașcalău (21 de ani) a fost adus la FC Dinamo în 2024 de la Lecce U20 și nu a reușit să se impună, iar în această vară l-a împrumutat la CS. Pentru formația lui Zeljko Kopic a jucat doar 16 minute.
Ianys Neculai (18 ani) - fundaș dreapta care este jucătorul din academia „câinilor”
Andrei Ionică (20 de ani) - aripă stânga care a ajuns în 2024 la FC Dinamo a fost împrumutat la CS Afumați sezonul trecut, iar în acest sezon a ajuns la CS Dinamo.
Vadym Kyrychenko (19 ani) - atacant, poate cel mai interesant fotbalist pentru viitorul celor de la FC Dinamo. A fost adus în acest sezon de la UTA Arad și trimis direct la CS. În acest sezon a jucat 13 meciuri și a marcat 4 goluri.
Despre ceilalți jucători, voi decide cine va juca, cine se va odihni, înainte de meci. Luăm meciul în serios. Sunt multe Dinamo în Europa, cunosc conexiune aici, cunosc povestea. E vorba doar despre meci și despre competiție.
Suntem favoriți, dar sunt sigur că ei vor fi motivați, vor da totul. Pentru noi, fiecare meci e important, reprezentăm clubul, ne reprezentăm fanii. Echipa noastră a doua e în liga a treia, CS Dinamo are jucătorii ei. Ce am construit noi ca echipă a doua e în liga a treia.
Suntem mai bine decât sezonul trecut, deși nu toate pozițiile sunt perfect acoperite. Jucătorii se concentrează doar la meci, nu se gândesc că echipa adversă se numește Dinamo. Vom vedea câți oameni vor fi pe stadion.
-Zeljko Kopic, antrenor FC Dinamo
{{text}}