Deși vechiul stadion din Constanța a fost demolat în urmă cu peste doi ani, lucrările la noua arenă, care îi va purta numele lui Gheorghe Hagi, nu au început încă.
Stadionul va avea o capacitate de 18.100 de locuri și va fi încadrat în categoria 4 UEFA. Proiectul tehnic este aproape finalizat, iar autorizația este emisă, însă demararea lucrărilor a întârziat, fiind programată inițial în vara acestui an.
În contextul în care Ilie Bolojan, premierul României, a transmis la finalul lunii iunie că anumite primării trebuie să contribuie financiar pentru construirea noilor stadioane din România, data inițială a începerii lucrărilor a întârziat, spre nemulțumirea suporterilor constănțeni.
Lucrările la noua arenă din Constanța vor începe înainte de 2027
Considerată o prioritate pentru Municipalitatea Constanța, noua arenă ar urma să își înceapă construcția înainte de 2027, după ce Unitatea Administrativ-Teritorială Constanța a aprobat deja o cofinanțare de 13% din valoarea totală a lucrărilor. Procentajul contribuției va fi în total de 25%, după cum au transmis reprezentanții.
„Din informațiile apărute în spațiul public, din discuțiile cu instituțiile care gestionează fondurile și având în vedere situația actuală a bugetului de stat, singura modalitate de a începe lucrările o reprezintă finanțarea inițială de la bugetul local, urmând ca sursele de la bugetul de stat să fie alocate ulterior.
Sursa contribuției de 25% o reprezintă veniturile proprii ale bugetului local, care vor fi alocate printr-o hotărâre a Consiliului Local. În prezent există deja aprobată o cofinanțare de 13% din valoarea lucrărilor.
Deoarece cadrul legal permite, UAT Municipiul Constanța a întocmit planul concret de derulare a lucrărilor pe componenta locală, astfel încât acestea să fie demarate înainte de anul 2027”, au dezvăluit reprezentanții UAT Municipiul Constanța, potrivit golazo.ro.
Termenul de execuție al proiectului este de 21 de luni, iar UAT Constanța susține că lucrările vor fi demarate înainte de 2027, deși acela era termenul inițial de finalizare.
{{text}}