Mijlocașul Jobe Bellingham (20 de ani), fratele starului de la Real Madrid, le-a spus „pas” celor de la Manchester United în privința unui împrumut în iarnă. Acesta este fotbalistul Borussiei Dortmund.
Tânărul mijlocaș de doar 20 de ani este nemulțumit de faptul că nu primește mai multe șanse din partea namților. A adunat doar 408 de minute în acest sezon și dorește să plece în iarnă la o echipă care evoluează în UEFA Champions League.
Jobe Bellingham nu vrea să meargă la Manchester United
Cum Manchester United nu evoluează în competițiile continentale în acest sezon, Jobe Bellingham exclude să bată palma cu echipa antrenată de Ruben Amorim, conform abola.pt.
Chiar dacă nu este interesat de un pas la United, deoarece nu participă în cea mai importantă competiție intercluburi, Jobe nu ar exclude o revenire în Anglia, de unde a plecat în vară, când a făcut trecerea de la Sunderland la clubul din Bundesliga.
Acesta a mai jucat în scurta lui carieră și pentru Birmingham. Este cotat la 30 de milioane de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com, sumă pentru care a fost transferat în vară de Dortmund.
Jobe Bellingham, în tricoul Borussiei, la Mondialul Cluburilor / Foto: ImagoUnited luptă pentru cupele europene în acest sezon, sperând chiar la un loc de Liga Campionilor. Echipa a adunat 16 puncte în primele 9 etape și se clasează pe locul 6. Următorul meci ai „diavolilor” va fi sâmbătă, 1 noiembrie, de la 17:00, împotriva celor de la Nottingham.
Amorim și United traversează o perioadă bună în competiția internă, unde au 3 victorii la rând.
{{text}}