Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   CS DINAMO - FC DINAMO

Florin Bratu a recunoscut că ar fi vrut s-o încurce pe FC Dinamo: „Și dacă joc cu mama vreau să câștig!”

FC Dinamo s-a impus cu 3-1 în fața celor de la CS Dinamo, într-un duel inedit din Cupa României, disputat între „cele două Dinamo”, pe stadionul „Arcul de Triumf”, din capitală.

Articol de Cosmin Nistor   —  marți, 28 octombrie 2025

FC Dinamo s-a impus cu 3-1 în fața celor de la CS Dinamo, într-un duel inedit din Cupa României, disputat între „cele două Dinamo”, pe stadionul „Arcul de Triumf”, din Capitală.

Deși diferența de valoare s-a văzut în prima repriză, elevii lui Florin Bratu (45 de ani) au revenit curajos după pauză și au fost aproape de o egalare spectaculoasă.

FC Dinamo, victorie în duelul „câinilor”

Elevii lui Zeljko Kopic (48 de ani) au început în forță, cu Adrian Caragea în prim-plan, fiind autorul unei „duble” rapide (minutele 9 și 18).


În repriza secundă, CS Dinamo a profitat de relaxarea adversarilor și a redus din diferență prin Cocoș, după o gafă a lui Mărginean.

La scurt timp, același Cocoș a trecut pe lângă 2-2, după o acțiune spectaculoasă în flanc, dar Musi a închis tabela în minutul 90, stabilind scorul final: 3-1 pentru FC Dinamo.

Florin Bratu și-ar fi dorit un rezultat pozitiv: „Și cu mama dacă joc, tot aș vrea să câștig”

După meci, antrenorul lui CS Dinamo, Florin Bratu, a vorbit sincer despre emoțiile unui duel „între frați”:


„A fost un sentiment amestecat, e prima dată când trec printr-o astfel de situație. Nu mi-a fost ușor. A câștigat echipa mai experimentată. Cu schimbările am reintrat în joc, cred că au fost momente în care am condus partida, mai ales în repriza a doua.

Dacă eram mai atenți la ocazii, puteam să egalăm. A fost un rezultat echitabil, FC Dinamo a avut inițiativa, noi am pierdut multe dueluri la mijlocul terenului. Le-am spus jucătorilor să ia experiența asta ca pe un pas înainte”.

Întrebat dacă s-ar fi bucurat la un egal, Bratu a fost tranșant:

„Normal că m-aș fi bucurat! Jucam un meci, e clar că voiam să câștig. Nu pot să fiu ipocrit și să zic că nu m-aș fi bucurat. Da, respect clubul Dinamo, da, îmi doresc unirea cluburilor, dar eu și dacă joc cu mama vreau să câștig! M-aș fi bucurat să egalăm”.

Florin Bratu a vorbit și despre marcatorul Cocoș: „Un atacant bun, în care cred”

Bratu a avut cuvinte de laudă pentru Cătălin Cocoș, marcatorul unicului gol de la CS Dinamo:

„E un atacant bun, în care cred. L-am luat de la Chindia, îl știu de anul trecut, când era la Alexandria. Eu am luat trei titulari de acolo. Cocoș a dat gol în barajul cu Dumbrăvița, apoi l-am adus la Dinamo. Avem și jucători cu experiență, și tineri care sperăm să ajute clubul”.

„Bratone” nu l-a uitat nici pe fundașul împrumutat de la Dinamo din Superliga:

„În Pașcalău cred foarte mult. Este la nivel de Liga 2, dar vreau să particip la perfecționarea lui. E jucătorul lui FC Dinamo, titular la U21, are potențial și sigur va ajunge să joace și la prima echipă”.

Antrenorul „câinilor” de la CS, mesaj pentru FC Dinamo: „Trebuie să se axeze pe Cupă, suporterii nu mai au răbdare”

În final, Bratu a transmis un mesaj și către clubul din Superligă:

„FC Dinamo are experiență, istorie, poate alinia două echipe cu lotul pe care-l are. Cred că ar trebui să se axeze pe Cupă, pentru că suporterii nu știu câtă răbdare mai au. S-au făcut 18-19 ani de la un campionat și 13 de la ultima Cupă. Suporterii îi ții aproape doar câștigând trofee!”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.