Ion Pîrcălab s-a născut la 5 noiembrie 1941, la Bucureşti. A fost legitimat în 1954 la Tînărul Dinamovist, urmînd o perioadă la clubul arădean UTA, între 1959-1961. A revenit din 1961 la Dinamo, unde a jucat timp de zece sezoane. A cucerit 4 titluri şi 2 cupe. S-a remarcat prin execuţiile sale din alergare. După cei aproximativ zece ani petrecuţi la Dinamo, pentru care a jucat 194 de meciuri şi a marcat 53 de goluri, Pîrcălab a părăsit prima divizie, preferînd să joace în Franţa, la Olympique Nîmes. După 1973 a revenit în România ca antrenor. În perioada 1986-1990, a preferat să părăsească fotbalul, ocupîndu-se de comerţ. După '90 a fost numit antrenor federal la juniori şi a reuşit să cîştige cu grupa sa Balcaniada în 1993.
Dinamovist de mic
La 65 de ani, Pîrcălab şi-a adus aminte cu bucurie de "perioada cea mai frumoasă" din viaţa sa. A jucat mereu cu sufletul, cu gîndul la victorie, cu speranţa că cineva îl va vedea şi va putea ajunge la o echipă mare din străinătate, dar nu a fost să fie, chiar dacă a avut o ofertă din Italia. Despre începuturile sale la formaţia din Ştefan cel Mare, Pîrcălab a vorbit cu melancolie: "Am ajuns la Dinamo avînd doi antrenori foarte buni care au ţinut la mine şi m-au ajutat să ajung un fotbalist cu calităţi bune. A fost echipa la care am jucat la grupele de copii şi juniori ale clubului şi tot la Dinamo am debutat la juniori. De aici am fost la UTA în 1958, unde am jucat trei sezoane şi am marcat aproximativ 15 goluri. Ţin minte şi acum că am debutat în meciul cu Jiul Petroşani, din 24 mai 1959, cînd am pierdut cu 2-1. Apoi am revenit la Dinamo, unde am jucat zece ani foarte frumoşi. La Dinamo am obţinut cele mai mari succese ale carierei mele, sînt mîndru că am reuşit să joc la această echipă".
Dinamo, în locul Stelei
Pîrcălab a vorbit şi despre drumul său după cei trei ani petrecuţi la formaţia arădeană: "Am ales Dinamo pentru că acolo am început să mă joc cu mingea. Pe vremea aceea nu prea aveam ce să aleg. Ori că alegeam Steaua, ori că alegeam Dinamo, tot aia era. Voiam să fac stagiul militar şi am zis că dacă tot am jucat cînd eram mic la Dinamo, să o fac în continuare, şi am făcut o alegere bună, după mine. Am încercat să fac faţă tuturor greutăţilor vieţii. Au fost atît momente grele, cît şi momente foarte bune. Îmi doream să joc foarte bine la echipa de club şi am reuşit. Am trecut peste toate problemele pentru a ajunge un jucător valoros".
"I-am perforat în secunda 35!"
Despre momentele de vîrf ale carierei sale, Pîrcălab a spus că de-a lungul carierei sale, a avut parte de multe momente bune, care l-au făcut să se bucure şi să fie fericit: "Pot spune că pentru mine nu există un singur moment de vîrf al carierei mele. Am avut mai multe! Primul a fost acela cînd am ajuns să joc la o echipă mare, cînd am cîştigat campionat de campionat, cînd am debutat la echipa naţională şi, bineînţeles, momentele în care am marcat goluri care au rămas în inimile tuturor. După părerea mea, cel mai interesant meci pe care l-am jucat a fost unul cu Portugalia, din 1965, cînd jucam la echipa naţională şi am reuşit să-i perforez cînd ei se pregăteau să se aşeze în apărare. Le-am dat un gol în secunda 35 şi i-am liniştit încă de la startul partidei. În acel meci i-am bătut cu 2-0, după ce Alexandru Badea a marcat un gol cu două minute înainte de finalul primei reprize", a precizat Pîrcălab.
Ofertat de Inter Milano
În timpul în care era jucător la Dinamo, Pîrcălab ne-a dezvălui şi de unde îi vine porecla de "Săgeata Carpaţilor" şi cine i-a dat-o. "Porecla de Săgeata Carpaţilor a venit tocmai din Italia, dintr-un ziar din zonă. După ce am jucat un meci cu cei de la Internazionale Milano, cei de acolo mi-au dat această poreclă într-un articol din presa italiană. Vă pot spune că din cîte ştiu eu pînă în acest moment, am avut o ofertă foarte bună din străinătate din Italia, chiar de la Inter. M-au remarcat şi au vrut să joc pentru echipa italiană, dar după cum bine ştiţi, ca şi în cazul lui Dumitrache, al lui Dobrin sau al lui Balaci, preşedintele Nicolae Ceauşescu nu a vrut ca noi să plecăm din România. Foarte mulţi jucători din România au avut multe oferte de afară, dar nu au fost lăsaţi să plece, alţii nici n-au aflat de ofertele pe care le aveau", a dezvăluit Pîrcălab.
Prime de 300 de lei
Pîrcălab a vorbit despre actualul lot al echipei, dar şi despre primele destul de mari de acum şi foarte mici de pe vremea în care juca fotbal. "Dinamo are un lot puternic, un lot extraordinar, dar nu la fel de pregătit ca acum 2 ani, cînd au reuşit să cîştige campionatul încă de la mijlocul returului. Sînt şi cîte 2-3 oameni pe un post şi asta e foarte bine, dar în astfel de momente apar scandalurile între jucători, certurile şi asta nu e bine deloc! Pe vremea mea nu era aşa ceva, eram 18-20 de jucători şi cu asta, basta! Ne rotea pînă ameţeam, şi uitea-aşa am reuşit să devenim profesionişti", a spus Pîrcălab. Acesta a vorbit şi despre primele foarte mari pe care le au acum jucătorii din campionatul intern. "Pe timpul meu prima a fost tot timpul de 300 de lei. Nu a fost niciodată nici 400, nici 500 de lei. A fost o primă fixă. Dacă voiam să ne cumpărăm o Dacie, strîngeam banii timp de un an de zile, jucătorii de acum o cumpără dintr-o primă. Asta nu înseamna că cei de acum nu îşi merită banii, din contră, au fost mai norocoşi că s-au născut mai tîrziu şi nu au jucat pe vremea mea şi a colegilor mei".
Stop violenţei!
În încheiere, Pîrcălab îşi doreşte ca fanii dinamoviştilor să nu mai fie indisciplinaţi şi să producă scandal în tribune. "Este trist atît pentru Dinamo, cît şi pentru fotbalul românesc să se întîmple astfel de evenimente nedorite. Este păcat să stricăm spectacolul fotbalist de pe teren. Fotbalul este mai frumos fără huligani şi fără ultraşii ăştia, care probabil, vin la meci pentru a-şi încuraja echipa, dar, din cauza conjucturii din acele momente, se ajunge la violenţe. Îi rog pe fanii echipei Dinamo să vină la stadion pentru a vedea meciul numai cu gîndul că în acele momente trebuie să-şi încurajeze echipa, care îşi dă viaţa pe teren pentru a cîştiga partida şi pentru a le da motive de bucurie suporterilor", a încheiat Pîrcălab.
{{text}}