Noi probleme mari pentru Cristi Mihai (21 de ani), mijlocașul defensiv transferat de Dinamo de la UTA Arad pentru aproximativ 400.000 de euro. Acesta s-a lovit la un antrenament, a suferit o fractură de maleolă, iar 2025 e ca și încheiat pentru el.
Anunțul a fost făcut de Andrei Nicolescu, președintele clubului. Mihai n-a făcut parte din lotul lui Dinamo pentru meciul de marți cu CS Dinamo, câștigat de „câini”, scor 3-1.
Este a doua accidentare pe care o suferă Mihai în acest sezon, după cea de la naționala U21. Nicolescu susține că Mihai va reveni la antrenamente peste trei săptămâni, iar ulterior va începe recuperarea.
Cristi Mihai s-a accidentat! Dinamo stă în doi jucători pentru regula U21
Mihai se confruntase și cu o ruptură musculară, suferită la naționala României U21. În plus, Nicolescu a anunțat că jucătorul va beneficia de un tratament special în perioada următoare, ținând cont și de adaptarea la București, după ce a plecat de la Arad.
„Din păcate, la un antrenament s-a lovit, are o mică fractură de maleolă, ceea ce e destul de complicat. Va dura vreo trei săptămâni până îl putem vedea din nou, după aia o perioadă de recuperare. E complicat, la antrenament, într-un duel se întâmplă și... O să-i fac un program special.
La modul serios, am hotărât să stea la Săftica în perioada asta, să câștige în fiecare zi toate orele alea pentru a face recuperarea cum trebuie, pentru a face toate procedurile de care are nevoie.
În același timp să fie monitorizat pentru tot ce are el, să nu piardă din partea de ce ar putea să facă în perioada asta, sală sau alte lucruri, pentru că este un jucător în care credem și chiar trebuie cumva să aibă un tratament special.
Bucureștiul i-a schimbat lui modul de viață și probabil a fost lăsat, evident noi considerând că un jucător profesionist, a fost lăsat să se descurce singur, dar cred că are nevoie de un pic de sprijin în perioada asta și perioada următoare, următoarele luni.
O să vorbim peste câteva luni și o să vedeți că Mihai va redeveni cel care a fost, ca să zic așa, la început, când a venit în cantonament și când a impresionat.
Kopic e recunoscut pentru meticulozitatea cu care își dorește ca fiecare antrenament să fie 100%, neexistând nici măcar o excepție, nu mai trebuie să vă spun eu. Ușor, ușor, jucătorii se adaptează. Din păcate, a intervenit asta, sper să o trecem bine și repede”, a spus Nicolescu, la 48TV.
Cristi Mihai a jucat 8 meciuri pentru Dinamo în acest sezon, perioadă în care nu a înscris sau a oferit vreo pasă decisivă.
E cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 900.000 de euro.
{{text}}