International   •   Campionate   •   ITALIA

Portarul Josep Martinez a confirmat prima ipoteză lansată de poliție în cazul evenimentului tragic + Decizia luată de Inter

Josep Martinez are 12 meciuri la Inter. Portarul spaniol a fost cumpărat de la Genoa cu 13,5 milioane de euro plus 2 milioane bonusuri / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  miercuri, 29 octombrie 2025

Josep Martinez (27 de ani), rezerva de portar al lui Inter, este devastat după ce marți dimineață a fost implicat într-un accident mortal. Spaniolul a călcat cu mașina un bărbat în vârstă de 81 de ani, care se deplasa cu un cvadriciclu electric pe șoseaua către Appiano Gentile, baza de pregătire a echipei antrenate de Cristi Chivu.

A fost deschisă deja o anchetă, procedură legală standard în astfel de cazuri, iar alternativa din poarta lui Inter la Yann Sommer a trăit cea mai grea perioadă de la transferul în Italia.

La mai mult de zece ore de la momentul gravului accident rutier, el a ajuns acasă, după ce a urmat formalitățile necesare: testul alcoolscopic și antidrog la spitalul Saronno (ambele i-au ieșit negative) și două ceasuri de declarații în fața carabinierilor.

Pep Martinez conducea abia a doua oară SUV-ul chinezesc


La secția din Lomazzo, în prezența unuia dintre avocații clubului nerazzurro, Josep Martinez a confirmat prima ipoteză lansată de poliție și de martorii evenimentului tragic petrecut în localitatea Fenegro.

Carabinierii din Lomazzo au făcut măsurători la locul gravului accident în care e implicat Josep Martinez

Spaniolul a mărturisit și el că victima, Paolo Saibene, dăduse semne de instabilitate cu câțiva metri înainte de a pătrunde brusc de pe banda auxiliară pe șosea, fix în calea SUV-ul pe care-l conducea.

Gazzetta dello Sport a aflat că nu era decât a doua oară când goalkeeperul lui Inter se afla la volanul SUV-ului chinezesc BYD!


Poliția din Lomazzo a efectuat măsurători la fața locului pentru a stabili dinamica accidentului și a determina cum anume s-a produs acesta și dacă jucătorul lui Inter a fost vinovat sau, pur și simplu, Martinez nu a mai avut cum să intervină și ar putea fi exonerat de orice vină.

Și Chivu a vorbit cu Josep Martinez după accidentul mortal

Cotidianul roz a precizat că un psiholog al clubului îl asistase deja pe Josep de la distanță pe tot parcursul zilei, deși managerul lui Inter l-a însoțit peste tot marți pe portar.

Colegii veniți în urma lui la Appiano Gentile s-au oprit să discute cu el și să-i ridice moralul, în condițiile în care spaniolul abia dacă putea lega două vorbe. Era puternic afectat de accidentul în care bărbatul de 81 de ani și-a pierdut viața. Printre cei care s-au oferit să vorbească cu Josep la baza de pregătire s-a numărat și Cristi Chivu,

În plan îndepărtat de poate vedea BYD-ul cu care Josep Matinez l-a călcat pe bătrânul de 81 de ani care se deplasa cu un cvadriciclu electric

„Sprijinul psihologic va fi crucial. Spaniolul, aflat la al doilea sezon la Inter, este extrem de rezervat. E descris ca fiind introvertit și sensibil și s-a apropiat în special de ceilalți doi portari, Di Gennaro și Sommer.

Acesta trebuia să fie sezonul în care era așteptat să aibă o contribuție consistentă pentru a se pregăti treptat pentru o viitoare succesiune a lui Sommer. Martinez a avut două prezențe consecutive, cu Sassuolo și Cagliari, dar va dura ceva timp până când va putea reveni în echipa de start”.

Și-a închis Instagramul și-i va lipsi lui Inter toată săptămâna

Martinez nu se va întoarce la antrenamente decât săptămâna viitoare, dar ieri a primit mesaje și apeluri telefonice de la toți colegii săi, de la antrenorul Chivu și de la cei mai înalți oficiali ai clubului.

„Josep și-a închis imediat contul de Instagram, pentru a evita o presiune suplimentară care poate apărea chiar și în cele mai tragice cazuri”, a dezvăluit Gazzetta dello Sport.

Mașina jucătorului de 27 de ani a fost sechestrată de poliție, la fel telefonul mobil i-a fost reținut pentru investigații. Din punct de vedere juridic, fapta se încadrează la omor din culpă, conform Codului Penal italian.

  • Dacă se va dovedi că Josep Martinez a încălcat regulile de circulație, pedeapsa variază între 2 și 7 ani de închisoare, alături de suspendarea permisului de conducere;

  • În cazul în care vina acestuia este considerată minoră și nu este legată de o încălcare a codului rutier, sentința ar putea fi între 6 luni și 5 ani, plus o amendă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.