International   •   Campionate   •   INTER - FIORENTINA

Inter - Fiorentina 3-0 » Prestație convingătoare a elevilor lui Cristi Chivu: Inter urcă pe podium în Serie A

+18 Foto
Inter - Fiorentina // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  miercuri, 29 octombrie 2025

Inter a învins-o la scor de neprezentare pe Fiorentina, 3-0 în etapa 9 din Serie A.

Venită după decepția trăită la Napoli, 1-3 contra campioanei en-titre, Inter avea nevoie de o victorie pentru a rămâne aproape de napolitani și de AS Roma, învingătoare în această etapă.

A fost o prestație convingătoare a gazdelor, în special în a doua repriză, în care doar minunile reușite de David de Gea au limitat proporțiile scorului.

+18 Foto
Cristi Chivu în Inter - Fiorentina // foto: Guliver/gettyimages

În minutul 27, elevii lui Chivu au fost la un pas să deblocheze tabela: Bastoni, aflat într-o poziție avansată, a recuperat și a plecat lansat spre poarta adversă. L-a blocat portarul oaspeților, David de Gea, care a întins piciorul în momentul oportun.

Opt minute mai târziu, alt fundaș a fost aproape de gol. Bastoni a fost implicat și de această dată, dar ca servant. Lateralul stânga Dimarco a apărut la finalizare, pe zona centrală, dar voleul lui a fost scos de David de Gea.

Asediu la poarta lui David de Gea

Același Dimarco a semnat prima mare ocazie din repriza secundă. Era minutul 53 când Lautaro a fost blocat de Pablo Mari, iar mingea a ricoșat pe direcția lui Federico. Șutul acestuia a trecut puțin pe lângă poartă!


Au fost minute bune pentru jucătorii în albastru și negru. În minutul 56, Dumfries a șutat acrobatic din apropierea porții, dar De Gea a fost plasat ideal și a respins în corner. Din faza care a rezultat, alt șut periculos, acesta al lui Bisseck. Portarul spaniol a respins peste poartă!

Pe fondul acestei superiorități a venit și primul gol al partidei. A fost nevoie de o execuție specială pentru ca De Gea să fie bătut. În minutul 66, Hakan Calhanoglu a preluat în afara careului, l-a evitat pe Fazzini și a șutat puternic, cu pământul, pentru a aduce descătușarea în tabăra nerazzurra.

+18 Foto
Cristi Chivu în Inter - Fiorentina // foto: Guliver/gettyimages

Doar cinci minute mai târziu, tabela a fost modificată din nou, de această dată la capătul unei faze ca din jocurile pe calculator. Jucătorii lui Chivu au combinat la marginea careului, pe zonă centrală, iar mingea a rămas la Petar Sucic.

Croatul a ales un procedeu deosebit pentru a-și depăși omul ieșit în întâmpinare: a tras mingea cu talpa, ca la futsal, și l-a „executat” pe De Gea pentru golul care a lămurit încotro aveau să se îndrepte punctele.

Scorul final a fost stabilit de Hakan Calhanoglu, de la punctul cu var. Turcul a executat sigur în minutul 88, lovitura de pedeapsă fiind obținută de Bonny.

Inter a ajuns la 18 puncte și a urcat pe podium, locul 3 momentan, cu un total de 18 puncte. Primele două, Napoli și AS Roma, au câte 21.

FINAL » Inter - Fiorentina 3-0

Inter - Fiorentina, echipe de start:

INTER (3-5-2): Sommer - Akanji, Bisseck, Bastoni - Dumfries, Barella, Calhanoglu, Sucic, Dimarco - Esposito, L. Martinez

Rezerve: Calligaris, Taho - Acerbi, Alexiou, Bonny, Carlos Augusto, De Vrij, Diouf, Frattesi, Lavelli, Luis Henrique, Mosconi, Zielinski

Antrenor: Cristi Chivu

FIORENTINA (3-5-2): De Gea - Comuzzo, Mari, Viti - Dodo, Sohm, Mandragora, Ndour, Gosens - Gudmundsson, Kean

Rezerve: T. Martinelli, Lezzerini - Dzeko, Fagioli, Fazzini, Fortini, Kouadio, Nicolussi Caviglia, Parisi, Piccoli, Pogracic, L. Ranieri, A. Richardson

Antrenor: Stefano Pioli

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.