Jucătorul monegasc Valentin Vacherot (26 de ani, locul 40 mondial) l-a învins în turul secund al Masters-ului 1000 de la Paris pe vărul său, francezul Arthur Rinderknech (30 de ani, numărul 29 ATP), 6-7 (9), 6-3, 6-4. Cei doi s-au înfruntat tot în luna octombrie în finala de la Shanghai, una dintre cele mai improbabile din ultimii ani.
Verii Valentin Vacherot și Arthur Rindeknech s-au întâlnit pentru a doua oară pe parcursul unei luni, de data aceasta în turneul Masters 1000 de la Paris, în runda secundă.
Deznodământul a fost identic celui de la Shanghai, doar scorul a diferit un pic, însă, la fel ca în China, francezul a câștigat primul set, apoi monegascul a revenit și s-a impus. Într-o atmosferă încordată, cei doi s-au duelat punând totul pe terenul lent din La Defense Arena, pe parcursul a aproape trei ore de joc.
Pentru deciderea primului act a fost nevoie de un tie-break prelungit, în care Vacherot a avut două mingi pentru a-l câștiga, iar Rinderknech a valorificat-o pe a treia a sa.
Apoi însă, campionul de la Shanghai a arătat că e mai proaspăt și mai inspirat, adjudecându-și următoarele două seturi, 6-3, 6-4. Pentru Valentin, este abia a doua oară în carieră când atinge turul al treilea într-un turneu Masters, prima fiind chiar în China, în urmă cu două săptămâni.
Deocamdată, a urcat 5 locuri în clasamentul ATP Live, până pe 35. Pentru un loc în sferturile de finală de la Paris, monegascul se va duela cu „călăul” lui Carlos Alcaraz, britanicul Cameron Norrie. Va fi prima lor întâlnire la orice nivel.
Valentin Vacherot: „Am făcut același lucru iar și iar, nu era nimic de schimbat”
Înainte de meciul cu vărul său și după victoria dominantă, 6-1, 6-3, în fața capului de serie 13, Jiri Lehecka, Vacherot a reflectat asupra acestei perioade faste pe care o traversează cariera sa.
„Tot ce am trăit în ultimele două-trei săptămâni mă ajută foarte mult să nu am emoții”, a mărturisit Valentin la Tennis Channel. Trecerea de la a juca tenis pentru Texas A&M University la circuitul ATP Challenger și acum fiind aproape de zona cea mai înaltă a tenisului profesionist – totul indică o poveste în care zânele și prinții sunt rachete, fileu, mingi.
„Cred că totul s-a schimbat când l-am învins pe Bublik în turul secund”, a subliniat el, după ce trecuse și de două tururi de calificiări. „M-am concentrat doar pe mine pentru că asta a funcționat în meciurile anterioare. Am făcut același lucru iar și iar, nu era nimic de schimbat, doar să mă adaptez în timpul partidelor pentru că am întâlnit adversari foarte valoroși pentru prima dată în viața mea”, a spus el.
Valentin Vacherot cu trofeul în turneul Masters 1000 de la Shanghai Foto: Guliver/GettyimagesÎntre învinșii săi s-au numărat Holger Rune și Novak Djokovic, partida cu cel de-al doilea fiind una pe care nu o va uita niciodată.
Era deja ireal să joc împotriva lui, dar odată ce am pășit pe teren, aproape toată emoția a dispărut, pentru că voiam doar să mă simt bine. Nu mă gândeam că nu ar fi trebuit să fiu acolo, dar știu că dacă cineva mi-ar fi spus cu două săptămâni înainte că voi ajunge în optimile de finală, în sferturile de finală, aș fi spus că e puțin nebun! Dar m-a ajutat foarte mult să fiu puțin mai relaxat. Jucam atât de bine! - Valentin Vacherot
El dă însă mult credit perioadei petrecute în circuitul Challenger pentru succesul recent. „Nivelul este foarte dur acolo, nu există meciuri ușoare, se vede asta în bilanțul meu de anul acesta. Am avut multe sferturi de finală și semifinale, dar nu am putut să împing ca să ajung în finală sau la un titlu. Poate aveam nevoie să urc în circuitul mare ca să reușesc!”, a încheiat râzând monegascul.
{{text}}