International   •   Campionate   •   REVENIRE

Remontada de NECREZUT » 4 goluri în prelungiri, cel mai nebun meci al serii din Europa!

+13 Foto
Bayer Leverkusen s-a chinuit cu Paderborn în Cupa Germaniei, însă a ieșit un meci spectaculos. FOTO: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  joi, 30 octombrie 2025

Bayer Leverkusen s-a impus cu 4-2, după prelungiri, în fața celor de la Paderborn (deplasare), în șaisprezecimile de finală ale Cupei Germaniei. „Aspirinele” au jucat mult timp cu un om în plus, însă au fost egalate în ultimul minut. Ultimele două reușite au venit în minutele 120+2 și 120+4.

După o primă repriză anostă, în care Paderborn, deși echipa de liga a doua, a fost mai activă, Leverkusen a ieșit mult mai motivată de la vestiare și a început să pună presiune. Intrat la pauză, Christian Kofane a ratat deschiderea scorului în minutul 52, când a trimis pe lângă poartă din apropierea careului mic, după un corner.

Șase minute mai târziu, atacantul camerunez s-a revanșat: a scăpat din marcaj, l-a depășit pe ultimul fundaș, Felix Gotze, și a fost faultat clar, provocând eliminarea acestuia. Din lovitura liberă rezultată, Alejandro Grimaldo a executat impecabil și a deschis scorul pentru oaspeți, 0-1.

GALERIE FOTO. Ceea ce părea o victorie scurtă s-a transformat într-un fiasco total pentru Bayer Leverkusen


+13 Foto
Paderborn - Leverkusen. FOTO: Imago Images

În loc să-și mărească avantajul, Leverkusen a părut că s-a relaxat prea devreme. Deși a rămas în inferioritate numerică, Paderborn a echilibrat jocul și a împins liniile tot mai sus în ultimele minute.

În urma unui corner, Edmond Tapsoba a respins de pe linia porții după o lovitură de cap a rezervei Stefano Marino, pe final. La faza următoare, însă, apărarea lui Leverkusen a cedat: același Marino, nemarcat, a reluat perfect cu capul și a adus egalarea, 1-1, minutul 90.

Au urmat prelungirile, dar Leverkusen nu părea că a învățat ceva din greșelile anterioare. În minutul 96, Sven Michel a prins un șut periculos, respins de Marc Flekken. Balonul i-a revenit aceluiași Michel, iar de data aceasta atacantul experimentat al lui Paderborn nu a mai ratat: 2-1 pentru gazde și explozie de bucurie în tribune.


Abia după acest gol elevii lui Hjulmand s-au trezit cu adevărat și au început să forțeze. La finalul primei reprize de prelungiri, Jarrell Quansah a interceptat o pasă din partea lui Ernest Poku și a restabilit egalitatea, 2-2.

A doua repriză de prelungiri a fost controlată total de Leverkusen, dar portarul gazdelor, Markus Schubert, și-a ținut echipa în viață cu mai multe intervenții spectaculoase.

În ultimele secunde, însă, a cedat. Christian Kofane a pătruns excelent și l-a servit pe Ibrahim Maza, un alt jucător intrat de pe bancă, care a împins mingea în plasă pentru 3-2.

În disperare, Schubert a urcat în careul advers la o ultimă fază fixă, dar „aspirinele” au respins și au pornit pe contraatac. Fostul dinamovist Aleix Garcia a profitat de faptul că poarta era goală și a trimis perfect de la mijlocul terenului, stabilind scorul final, 4-2 pentru Bayer.

VIDEO. Rezumatul meciului Paderborn - Bayer Leverkusen (2-4)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.