Fotbal   •   Liga 1   •   CRAIOVA

Cârțu avertizează: „Începe cel mai greu moment! Ascultați ce vă spun”

Sorin Cârțu

Articol de Daniel Grigore   —  joi, 30 octombrie 2025

Sorin Cârțu, 69 de ani, președintele onorific al Universității Craiova, a analizat programul echipei în acest final de an, așteptându-se ca perioada ulterioară pauzei internaționale să fie „cel mai greu moment” de până acum.

Cârțu a vorbit în cadrul unei conferințe de presă, organizată pentru a anunțat prelungirea parteneriatului cu unul dintre sponsori.

Oficialul Universității a negat că ar exista tensiune în sânul echipei, încercând să dezamorseze subiectul posibilei plecări a lui Mirel Rădoi, apoi a cerut mai multă îngăduință din partea publicului, având în vedere cât de solicitant este programul echipei.

Cârțu se așteaptă ca perioada ulterioară ferestrei FIFA din noiembrie, până la intrarea în pauza de iarnă, să fie „cel mai greu moment” al sezonului.


Afirmațiile lui au pornit cu menționarea următorului meci de campionat, duminică, împotriva Rapidului.

Sorin Cârțu: „Ascultați ce vă spun, urmează cel mai greu moment!”

„Avem meci cu echipa de pe Liga 1, contra antrenorului care a antrenat aici și cunoaște Craiova. Meciul este infinit mai greu decât toate de până acum, mai ales că este meci de sfârșit de tur. Vedem, mai sunt multe de jucat. Și dacă ieși acum pe locul 1, nu înseamnă că ești campionat. Mai e și play-off-ul, sunt foarte multe momente grele în tot parcursul.

Trebuie să transmitem ceva lumii, să încerce o permisivitate, să fim permisivi mai mult acum, pentru că ceea ce jucăm anul ăsta, Universitatea Craiova nu a mai jucat niciodată. Lăsați trecutul. Din 2014 și până acum, niciodată nu s-a jucat în ritmul ăsta, atâtea partide.


Am făcut o socoteală. De la meciul cu Slobozia, până pe 20 decembrie, ai 16 meciuri. Practic, până pe 20 decembrie joci campionatul rămas, un tur sau retur. E foarte greu, așa că trebuie să mai înțelegem. Toți am vrea să-i bați pe ăla, să ai 2 sau 3-0, să stăm relaxați. Nu se poate, vor mai fi momente trepidante și în partida asta cu Rapid. Se joacă direct, pe 6 puncte cum ar veni. Trebuie să fim pregătiți. (...)

Mai avem 13 meciuri de jucat până cu 3 zile înainte de mânca carnea de porc. O să fim echipa care probabil va termina cel mai târziu. Asta este situația. Este o situație pe care am dorit să o avem, ne-am bătut pentru ea.

Suntem într-un moment greu și încă nu a început cel mai greu moment. Ascultați ce vă spun! După întrerupere începe cel mai greu moment, atunci va fi și mai greu. Sparta Praga, U Cluj, CFR Cluj, Mainz. Acum suntem într-o situație grea, dar să vedeți ce o să fie [atunci] în privința programului”, a afirmat Cârțu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.