Fotbal   •   Liga 1   •   JUCĂTOR

Ar fi mutarea iernii în România! Echipa din Superliga îi „face curte” lui Denis Alibec: „Este interesant”

Denis Alibec // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 31 octombrie 2025

Despărțirea dintre FCSB și Denis Alibec pare iminentă. În acest context, o altă echipă din Superligă a intrat în peisaj, manifestându-și admirația pentru atacantul în vârstă de 34 de ani.

În vara acestui an, Denis Alibec a semnat cu FCSB pentru a doua lui aventură în roș-albastru.

Începutul acesteia nu a decurs lin. Șeptarul a avut nevoie de 12 meciuri pentru a înscris primul gol în acest sezon, acela dintr-un penalty aproape să fie scos în meciul de Cupă cu Gloria Bistrița.

De-a lungul acestui sezon, Alibec și-a exprimat nemulțumirea față de felul în care este utilizat la FCSB, „cu porția”, NICIODATĂ mai mult de o repriză pe meci. În aceste condiții, dar și în contextul mai larg în care Gigi Becali și-a încălcat promisiunea pe care i-a făcut-o fotbalistului, despărțirea dintre acesta și echipa campioană pare inevitabilă.


Președintele lui U Cluj: „Alibec este interesant, vom analiza în iarnă”

Foarte probabil, fostul internațional nu va duce lipsă de pețitori. U Cluj s-a insinuat deja în peisaj, prin vocea președintelui Radu Constantea.

„Vor fi schimbări în iarnă, dar vom face analize. Alibec e interesant pentru orice echipă din campionat. E jucătorul lor și nu pot comenta acum. Vom analiza situația sa în iarnă, alături de tot staff-ul, dar este prematur să vorbim”, a afirmat Constantea conform iamsport.ro.

  • Pe 23 octombrie, italianul Cristiano Bergodi a fost anunțat ca antrenor al Universității Cluj.


Alibec a mai fost legitimat în Cluj-Napoca, dar nu la Universitatea, ci la CFR. A petrecut acolo jumătate de sezon, împrumutat de la Kayserispor, dar nu a avut un randament senzațional: două goluri în 21 de apariții.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.