Edi Iordănescu (47 de ani) nu mai este antrenorul polonezilor de la Legia Varșovia. Anunțul a fost făcut de club.
După ultima înfrângere, 1-2 cu Pogon în Cupă, antrenorul român a anunțat că va avea o întâlnire cu conducerea clubului. Pe care a și avut-o după câteva ore, în toiul nopții.
UPDATE. 12:20: Legia Varșovia a anunțat despărțirea de Edward Iordănescu
Decizia a fost luată, iar cele două părți au ajuns la un acord cu privire la despărțire. Într-o postare pe canalele de socializare, polonezii au anunțat plecarea antrenorului român.
„Edward Iordănescu a încetat să-și îndeplinească atribuțiile de antrenor al Legiei. Clubul îi mulțumește antrenorului pentru cooperare și îi urează mult succes în viitoarea aventură.
Până la numirea unui nou tehnician, atribuțiile primului antrenor vor fi îndeplinite de asistentul Inaki Astiz”, au anunțat polonezii.
I-a condus pe polonezi în 23 de partide, timp în care a înregistrat 11 victorii, 6 remize și 6 eșecuri. O lasă pe Legia pe locul 10 în campionat, cu doar 16 puncte acumulate în primele 12 etape.
A început preliminariile europene în Europa League, însă nu a reușit decât calificarea pe tabloul principal din Conference. Acolo, Legia e pe 18 după primele două meciuri, cu 3 puncte.
Legia a fost a 10-a echipă din cariera de „principal” a lui Edi. Le-a mai antrenat pe FCSB, CFR, Gaz Metan, Astra, ȚSKA Sofia, Pandurii, FCM Târgu Mureș, Fortuna Bălți și a fost selecționerul României între ianuarie 2022 și iulie 2024.
Principala opțiune a Federației pentru înlocuirea lui Mircea Lucescu
Potrivit informațiilor GSP, Edi Iordănescu ar fi principala opțiune a Federației Române de Fotbal în privința înlocuirii lui Mircea Lucescu.
În caz că România nu se va califica direct la Campionatul Mondial din 2026, Mircea Lucescu ar urma să părăsească echipa națională.
Edi Iordănescu: „Am cerut deja o întâlnire cu conducerea”
Legia Varșovia a fost eliminată seara trecută din Cupa Poloniei de formația Pogon Szczecin, scor 1-2. Edi Iordănescu a cerut o întâlnire cu șefii Legiei pentru a discuta situația actuală.
În ultima vreme au mai existat discuții privind despărțirea dintre antrenor și club, dar a fost convins de conducere să rămână.
Iordănescu junior o prelua pe Legia Varșovia la începutul lunii iulie, după ce nu mai antrenase din urmă cu un an. Luase o pauză după Campionatul European din 2025.
Potrivit legia.net, Edi Iordănescu a vorbit la finalul partidei despre situația sa la club.
„Ca întotdeauna, îmi asum întreaga responsabilitate. Am cerut deja o întâlnire cu conducerea. Dacă anumite lucruri nu se vor schimba, vom continua să suferim, iar eu nu vreau asta. Avem suporteri extraordinari, care merită mai mult, rezultate mai bune.
Nu vreau să fiu persoana care le distruge speranțele. Cred că, în următoarele ore, va fi important să ne așezăm la masă cu conducerea și să discutăm din nou anumite lucruri”, a declarat acesta.
După cele 90 de minute din timpul regulamentar, tabela arăta 1-1, iar meciul a ajuns în prelungiri. Deși partida părea că se îndreaptă către loviturile de departajare, oaspeții au dat lovitura și au marcat golul calificării în minutul 117.
Perioadă dificilă pentru Legia Varșovia
Pe lângă eliminarea din Cupă, nici în campionat lucrurile nu stau mai bine pentru formația antrenată de Edi Iordănescu.
Legia se află pe locul 10, cu 16 puncte obținute în 12 meciuri.
foto: clasamentul din Polonia /flashscoreDeși este cea mai titrată echipă din Polonia, Legia nu a mai cucerit titlul de campioană din sezonul 2020/'21.
{{text}}