International   •   Campionate   •   GENOA

Gata, Dan Șucu rămâne fără omul-cheie! Pleacă de la echipă

+8 Foto
Dan Șucu rămâne fără director sportiv la Genoa

Articol de Mihai Șovei   —  vineri, 31 octombrie 2025

Situația de la Genoa este una dezastruoasă. Echipa se află pe ultimul loc în Serie A, fără să obțină vreo victorie în noul sezon. La clubul finanțat de Dan Șucu (62 de ani) ar urma să apară primele schimbări la nivelul conducerii.

Marco Ottoloni, directorul sportiv al echipei Genoa, ar urma să părăsească echipa pentru a merge la Juventus.

Directorul sportiv de la Genoa, aproape de plecare

Situația de la Genoa s-a agravat după ultima înfrângere din Serie A, 0-2 cu Cremonese. Echipa se află pe ultimul loc în campionat, cu 3 puncte obținute în 9 etape. Această situație ar urma să aducă schimbări la nivelul conducerii clubului lui Dan Șucu.


Potrivit jurnalistului italian Gianluca Di Marzio de la Sky Italia, directorul sportiv al lui Genoa, Marco Ottolini, urmează să renunțe la funcția de la Genoa în următoarele zile, fiind, probabil, în plan mutarea la Juventus pentru a prelua același rol. Ottolini ar trebui să poarte discuții cu Juventus la începutul săptămânii viitoare, rezilierea contractului său de comun acord cu Genoa fiind încă în curs de finalizare.

Ottolini este considerat de mulți fani ai „grifonilor” responsabil pentru starea de criză a echipei.

Se așteaptă ca Genoa să-l numească pe fostul director al echipei Lens, Diego Lopez, ca înlocuitor al lui Ottolini.

Juventus este în mijlocul unei reconstrucții. „Bătrâna Doamnă” l-a demis pe Igor Tudor din funcția de antrenor, din cauza rezultatelor foarte slabe din ultima vreme, iar Luciano Spalletti l-a înlocuit pe banca tehnică.


Situația de la Genoa este tensionată

Fanii sunt nemulțumiți de forma slabă pe care o traversează echipa lor. La înfrângerea din campionat cu Cremonese, suporterii au întrerupt preț de câteva minute meciul pe final, după ce au aruncat cu zeci de torțe pe teren.

+8 Foto
Suporterii lui Genoa au aruncat cu fumigene pe teren la meciul cu Cremonese / Foto: Imago Images

Echipa condusă de Patrick Vieira este codașă în Serie A, iar „grifonii” traversează cel mai slab start de sezon din istoria clubului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.