Sepsi a câștigat cu Voluntari, scor 2-1, în ultimul meci al etapei #12 din Liga 2. Covăsnenii au urcat pe loc de play-off. Toate rezultatele rundei și clasamentul, mai jos.
Steaua, CS Afumați, CSM Slatina, CSC Șelimbăr, CSC Dumbrăvița, CS Dinamo, CS Tunari, Olimpia Satu Mare și CS Gloria Bistrița nu au drept de promovare în Superliga
Sepsi a urcat în premieră pe loc de play-off în acest sezon. După un start greoi în Liga 2, echipa lui Ovidiu Burcă a reușit 4 meciuri la rând fără eșec, dintre care 3 victorii.
Sepsi, victorie mare la Voluntari
Covăsnenii au început ca din pușcă duelul cu Voluntari, candidată și ea la play-off. Oberlin a fost împins de Pițian la intrarea în careu, iar arbitrul Vădana a dat penalty. Nefiind VAR la Liga 2, decizia a fost definitivă.
Haruț, la primul meci în eșalonul secund în acest sezon, a marcat de la 11 metri și a deschis scorul. Căpitanul lui Sepsi a revenit după 6 luni, după accidentarea suferită la gleznă în finalul stagiunii trecute.
Sepsi și-a dublat avantajul în minutul 25. Oberlin a primit o pasă în spatele fundașilor adverși, s-a întors spre poartă, a driblat doi oponenți și a marcat cu un șut la colțul lung.
Voluntari a ieșit montată de la cabine, dar a reușit să marcheze doar o dată. Guțea a înscris în minutul 47 cu un șut la colțul lung, din careu, după ce a driblat un adversar.
Ce s-a întâmplat în etapa 12 din Liga 2
Sâmbătă, liderul Corvinul Hunedoara s-a impus în deplasare cu Gloria Bistrița, scor 1-0, și și-a consolidat poziția, cu 32 de puncte, 7 avans față de urmăritoarea FC Bihor. Unicul gol al meciului a fost reușit de Cărăuș în minutul 65.
Metalul Buzău a reușit scorul etapei pe teren propriu cu Câmpulung, 4-0, în timp ce Chindia nu a reușit să-și păstreze avantajul de la pauză din deplasarea cu CSM Slatina, iar meciul s-a terminat la egalitate, scor 1-1.
Același scor a fost înregistrat și de FC Bacău în meciul de acasă cu Șelimbăr, după ce oaspeții au revenit pe tabelă, profitând de superioritatea numerică survenită în urma eliminării lui Vlad Cimbru, din minutul 62.
Ceahlăul Piatra Neamț s-a impus pe teren propriu cu CSM Olimpia Satu Mare, scor 1-0, grație unui gol marcat în minutul 90+7, similar cu cel al victoriei din deplasare a celor de la CSM Reșița cu Tunari, încheiată cu același scor, golul decisiv venind tot în minutele de prelungire.
CS Afumați a simțit gustul victoriei după 4 etape fără succes. ASA Târgu Mureș a avut ocazia de a deschide scorul în mintul 13, însă Vlad Bogdan a ratat o lovitură de pedeapsă. Gazdele au trecut în avantaj în minutul 22, prin reușita lui Iamandache, iar oaspeții au restabilit egalitatea în minutul 71, prin Zukanovic. Ghineț a adus victoria celor de la Afumați în minutul 79.
Poli Iași a câștigat cu Bihor, 2-1, pe 31 octombrie. Bihorenii au condus la pauză, după golul izbutit de Stahl (21), dar ieșenii au reușit „remontada” prin golurile marcate de Tiehi (55) și Sekou Camara (90+4). În schimb, bihorenii au ratat șansa să micșoreze distanța față de liderul Corvinul. Ocupanta locului secund, FC Bihor Oradea, are 25 de puncte și poate fi depășită în clasament dacă Steaua și/sau Voluntari câștigă în această etapă.
Clasamentul din Liga 2
FINAL » Voluntari - Sepsi 1-2
- Au marcat: Guțea 47 / Haruț 4 (pen.), Oberlin 25
Min. 47: Gol Voluntari. Guțea l-a driblat pe Vîrtej în careu și și-a făcut mingea pe piciorul stâng. A trimis la colțul lung, plasat, reducând din diferență.
Min. 46: 3 schimbări la pauză. Schieb a intrat în locul lui Pițian și Toma în locul lui Babic, la Voluntari. La Sepsi a ieșit Neskovi, a intrat Aganovic.
Pauză la Voluntari
Min 25: Gol Sepsi. Oberlin a primit o pasă în adâncime, a driblat doi adversari și a marcat cu un șut la colțul lung. Omul meciului până acum, cu penalty obținut și gol înscris.
Min. 3: Sepsi a primit penalty în minutul 3. Oberlin a fost faultat de Pițian la intrarea în careu, iar Sorin Vădana a dat lovitură de la 11 metri. Haruț a marcat fără emoții. A fost primul lui gol în acest sezon, la primul meci în Liga 2. Căpitanul lui Sepsi a revenit recent după o accidentare care l-a ținut departe de teren 6 luni.
Echipele de start
Voluntari: A. Maxim - D. Andrei, R. Crișan, D. Dumbrăvanu, I. Gheorghe, R. Gutea, M. Onișa, A. Pițian, A. Șuteu, D. Toma, Nemec
Antrenor: Florin Pîrvu
Sepsi: B. Ungureanu - Oroian, Haruț, Vîrtej, Techereș - Păun, Siger - Batzula, Neskovic, Oberlin - Heras
Antrenor: Ovidiu Burcă
Final » Steaua - Dumbrăvița 0-1
A marcat: Pădurariu 76
La acest meci au asistat 1.729 de suporteri
Steaua: Frănculescu - Răsdan, Mih. Adăscăliței, Lumbu, St. Drăghici - Nic. Popescu , Dr. Nedelcu, Doană - Lascu, Rubio, Chipirliu
Rezerve: H. Iancu - Cimpoeșu, Șt. Rotaru, Bobaru, Ad. Popa, Mar. Roman, Nedelea
Antrenor: Daniel Oprița
CSC Dumbrăvița: Mikloș - Gladun, Misarăș, Panaite, R. Ciurel, Sg. Popovici - Bg. Vasile (cpt.), Cr. Pădurariu, R. Ailenei - Gondiu, R. Cristea
Rezerve: Brașoveanu - Berințan, Rz. Morariu, Sofran, Andr. Olaru, Buțu, Calotă
Antrenor: Florin Fabian
Final » Concordia Chiajna - CS Dinamo 2-1
Concodia Chiajna: Kucher - Ad. Iancu, Mih. Bălașa (cpt.), I. Pop, Den. Dumitrașcu - R. Lazăr, Aur. Ciuciulete - Dar. Grigore, Gîrbiță, Cl. Bălan - Boiciuc
Rezerve: Fara - Fabinho, Dobrescu, Mocanu, Carp, Carnat, Marong, Dav. Păcuraru, Neicuțescu
Antrenor: Andrei Cristea
CS Dinamo: Den. Moldovan - Y. Neculai, Pașcalău, A. Anghel, Demci - Bg. Alexandru, Sil. Matei - Andr. Zaharia, Mălăele (cpt.), Al. Munteanu - Ct. Cocoș
Rezerve: Corjenco - Bobaru, Aur. Vlaicu, Kyrychenko, G. Petcu, Cernamoriț, D. Burlacu, Iosofache, Ad. Nicolae
Antrenor: Florin Bratu
Sâmbătă
Final » Ceahlăul - Olimpia Satu Mare 1-0
Ceahlăul: I. Ailenei - R. Munteanu, Tud. Telcean, Asibey, Mih. Șandru, Copoț-Barb, Rob. Filip, Al. Anton, Davordzie, Rz. Matiș, Dar. Suciu
Rezerve: Al. Barna - Alistar, Buțerchi, G. Crețu, Granja, Moussinga, Ct. Pîntea, Yolou, Renan Sousa
Antrenor: Cristian Pustai
CSM Olimpia: Railean - Magyari, Torvund, Zsiga (cpt.), Vad. Calugher, Ad. Pop, Ct. Oanea, Copaci, Stăiculescu, Mat. Marin, Den. Toma
Rezerve: Deaky - Dor. Todoran, Hosu, Zab, Văsălie, Mustacă, B. Pintea, Bontaș, Cos. Zamfir
Antrenor: Alexandru Botoș
Final » Slatina - Chindia 1-1
CSM Slatina: Răcășan - I. Mitran (cpt.), Bărăitaru, Buta, Rodri Hernando, M. Lupu, Mihaiu, Em. Pacionel, Prejmerean, Siafa, A. Stan
Rezerve: Pricopi - Den. Dragu, Chibsah, Kayondo, I. Năstăsie, C-tin. Radu, Al. Sima, Trașcu, Șoptirean
Antrenor: Claudiu Niculescu
Chindia: M. Contra - Plaza, Rz. Tache, Pesic, Bilali, Celea, Bg. Petre, Martac, Honciu (cpt.), Rob. Enache, Hofman
Rezerve: Isvoranu - Iul. Roșu, Munoz, Dogănoiu, Popadiuc, Ed. Pena, Al. Albu, Ad. Ioniță, Al. Stan
Antrenor: Ilie Poenaru
Final » Bacău - Șelimbăr 1-1
FC Bacău: Luc. Anton - Mar. Bordea, Cimbru, Forizs, Coajă, I. Chirilă (cpt.), Gab. Cîrstean, Luncașu, P. Mitrică, Aftanache, Rob. Ciobanu
Rezerve: Vlăsceanu - Niță, Blaj, Diego Burlacu, Juric, Andr. Pavel, Oasenegre, Vodă
Antrenor: Constantin Enache
CSC Șelimbăr: Măluțan - Tud. Ivan, Wiktorski, Natea (cpt.), S. Șerban, Al. Luca, Rob. Boboc, D. Benzar, Andr. Șerban, P. Petrescu, Sg. Jurj
Rezerve: Al. Stoian - Cotogoi, Giafer, Lenghel, Dancu, R. Gherman, Ntim, Buzan, P. Florea
Antrenor: Eugen Beza
Final » Gloria Bistrița - Corvinul 0-1
A marcat: Cărăuș 65
Gloria Bistrița: R. Avram - Burdeț (cpt.), Cavar, Vișinar, Salka, M. Chindriș, Tavares, Chiorean, Șofroni, Val. Alexandru, Em. Mensah
Rezerve: Greab - Ieșeanu, Effiom, Andraș, Chukwu, Al. Mogoș, Bodescu, Bambock, Fr. Cristea
Antrenor: Nicolae Grigore
Corvinul: Ed. Sandu - Pedro Albino, Fl. Ilie, Ant. Manolache, Ric. Pădurariu - Cărăruș, Ribeiro, Al. Neacșa (cpt.), Bradu, Nic. Pîrvulescu - Fil. Ilie
Rezerve: Fab. Blaga – Kilyen, Lică, Velisar, Bratu, Rența, Zanc, Hayatu, Okoro
Antrenor: Florin Maxim
Final » Metalul Buzău - Câmpulung 4-0
Au marcat: Robu 28, Moldovan 47, Nica 56, 70
Metalul Buzău: Iul. Dinu - Opaiț, Parfeon, Dănuleasă, Rz. Radu - Saim Tudor, D. Oprea, A. Nica - Tudorică (cpt.) - Val. Robu, Val. Dumitrache
Rezerve: C. Toader – Alb. Olaru, Hanada, Cr. Dumitru, Ad. Moldovan, Puiu, Băncilă, Gâțan, Borțoneanu
Antrenor: Valentin Stan
Câmpulung: R. Ciubotariu - Andr. Stelea, Bîrzu, Gîsă, Brumă - I. Jenaru (cpt.), Al. Răuță, Purice - Dar. Ciurea, A. Cocoș, E. Nistor
Rezerve: Frățilă - Duțan, Amasihohu, Ant. Vlad, Bunel, Burnea, Negrean, Ziblim, Al. Andone
Antrenor: Alecsandru Popovici
Final » Tunari - Reșița 0-1
CS Tunari: Moroz - Furtună, Ric. Grigore, Panțîru, Spătaru, Bara, Țegle, Hlistei, R. Stanciu, L. Ion (cpt.), Ad. Bălan
Rezerve: Micu - Vl. Tudorahe, P. Mutu, Plumbuitu, M. Șerban, G. Moga, Vl. Filip, Vl. Badea, Gyorgyi
Antrenor: Alin Ilin
Reșița: Antonescu - Elton da Silva, Dudea (cpt.), Apro, Gașpăr, Rz. Grădinaru, Salhi, Fota, Cioiu, Modan, Andr. Burlacu
Rezerve: Dincă – Chera, Jerdea, Al. Negru, Șteau, Erico da Silva, Den. Fărăgău, Rob. Burlacu-Luca, Dolghi
Antrenor: Flavius Stoican
Final » Afumați - Târgu Mureș 2-1
Televizare: Prima Sport 1, Digi Sport 1
Au marcat: Iamandache 22, Ghineț 79 / Zukanovic 71
Vineri:
FINAL » Poli Iași - Bihor 2-1
Au marcat: Tiehi 55', S. Camara 90+4' / Stahl 21
Televizare: Prima Sport 1, Digi Sport 1
În minutul 26, Vidakovic a ratat o lovitură de pedeapsă pentru gazde, după o decizie controversată.
Echipele de start:
Poli Iași (4-3-3): J. Fernandez - Opriș, Inglada, Cestor, Ștefanovici - Ghindovean, Vidakovic, Farcaș - Hrib, Tiehi, Ofori
Rezerve: Niga, Istratie, Ruben Silva, Olaru, Gligor, Elo, Alceus, Jipa, Camara
Antrenor: Tony da Silva
Bihor Oradea (4-2-3-1): Mocan - Cucu, Kereki, Popa, Ban - I. Filip, Călin - Tescan, Cocian, Hora - Stahl
Rezerve: Buss, Albu, Gal, Enceanu, Gitye, Gunie, Beglarkhanov, Chirițoiu, Tincău
Antrenor: Erik Lincar
{{text}}