Gigi Becali (67 de ani), patronul de la FCSB, crede că a dat lovitura cu Alexandru Stoian (17), atacantul adus de la Farul în iarnă.
Gigi Becali a vorbit despre posibila strategie a lui Neluțu Varga de a-l vinde pe Louis Munteanu, atacant despre care a spus de mai multe ori că îl dorește. Alexandru Stoian, puștiul care a marcat în victoria de la Bistrița, poate fi „atacantul așteptat de ani și ani la FCSB”, a mai spus Becali.
Gigi Becali, despre Alexandru Stoian: „Îi ziceam și lui Mihai: «Măi, MM, nu o fi ăsta, Stoian, ăla pe care-l așteptăm de ani și ani?»”
„E marketing ce face Varga: «Băi, oricum nu-l vând pe Munteanu, măcar să-i țin cota». Își face treaba lui de om de afaceri, să-și țină cota la marfă. Eu nu fac așa, la mine dacă a căzut, la revedere!
Pițurcă a vorbit ca un profesionist. Un profesionist spune că dacă nu a jucat de luni de zile, nu a demonstrat, e normal să-i scadă cota. Eu zic că a spus bine Pițurcă, că Louis Munteanu valorează 2 milioane de euro. Dar nu vreau să zic ceva contra lui Varga. Nu e frumos să-i contrazic eu, eu sunt în luptă cu ei.
Îi ziceam și lui Mihai: «Măi, MM, nu o fi ăsta, Stoian, ăla pe care-l așteptăm de ani și ani?». Nu numai asta, mi-a spus și Tănase: «Eu vă spun un lucru, are momente când mai bun ca mine». Adică e mai bun fotbalist, are momente, are sclipiri. Și eu cred că e o perlă.
Alexandru Stoian, în partida cu Hermannstadt, foto: Imago ImagesDeocamdată avem nevoie de puncte. Trebuie să jucăm cu Bîrligea. Să dea Dumnezeu să-l vindem că i-am pus clauza de 30 de milioane de euro”, a spus Becali, conform fanatik.ro.
De la sosirea la FCSB, Stoian a bifat 13 partide, 3 goluri și o pasă decisivă.
{{text}}