Fotbal   •   Liga 3   •   FCSB 2 - DINAMO 2

FCSB 2 - Dinamo 2, derby în Liga 3. Revenire incredibilă de la 0-2

FCSB 2 a revenit de la 0-2 cu Dinamo 2

Articol de Adrian Duţă   —  vineri, 31 octombrie 2025

FCSB 2 a câștigat cu Dinamo 2, scor 4-2, în etapa a 11-a din Liga 3, Serie 3. Roș-albaștrii au fost conduși cu 0-2, dar au revenit după minutul 50.

Marinescu a deschis scorul cu călcâiul pentru Dinamo (34), iar N'Giuwu a marcat pentru 2-0, cu un șut sub bară, la colțul lung. FCSB 2 a redus din diferență prin Luca Ilie, cu un gol din 6 metri, în minutul 51.

Necșulescu a făcut 2-2, cu o reușită în minutul 74, după o mare gafă a portarului advers, car ei-a respins mingea în picior și l-a lăsat singur cu poarta goală.

FCSB 2 a revenit de la 0-2 cu Dinamo 2


Denis Florea a punctat pe final pentru roș-albaștri, în minutul 89, tot cu un șut din apropiere. Mingea a ajuns la el cu noroc, în urma unei devieri. Iar David Popa (90+3) a stabilit scorul final, din penalty.

Echipa a doua a campioanei României, antrenată de Victor Dinu, a ajuns la 17 puncte și e pe locul 5 în Serie 3 din Liga 3. Dinamo 2 e pe locul 10 din 12, cu 10 puncte. Roș-albii au ajuns la 3 înfrângeri la rând.

Lider e Înainte Modelu, care are 24 de puncte. Podiumul e completat de Progresul Fundulea, 21 de puncte, și Popești Leordeni, care are 19 puncte.

VIDEO. Rezumatul meciului FCSB 2 - Dinamo 2, scor 4-2


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.