Conform Poliției din Paris, unul dintre arestați în jaful comis la Muzeul Luvru, pe 19 octombrie, ar fi condus un scuter folosit de hoți în timpul evadării. Bărbatul a fost identificat de agenți, împreună cu trei potențiali complici, în timp ce aceștia urmau să intre pe stadion pentru a asista la o partidă cu Lyon.
Poliția a început să descurce firele spargerii date în dimineața zilei de 19 octombrie, când un grup de patru persoane a pătruns în muzeul Luvru și au jefuit Galeria Apollo.
Hoții de la Muzeul Luvru au furat acum două săptămânii bijuterii estimate la 88 milioane de euroHoții au reușit să fugă cu opt bijuterii ale Coroanei Franței, prada ridicându-se la 88 de milioane de euro, dincolo de valoarea istorică inestimabilă a pieselor din colecția regală.
Primele arestări au fost făcute în urmă cu o săptămână. Un suspect a fost reținut pe Aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulle, în momentul în care se pregătea să se îmbarce într-un zbor către Algeria. Al doilea bărbat a fost prins Poliția Judiciară din Paris, în departamentul Seine-Saint-Denis.
Acesta era gata să zboare în Mali. Ambii au aproximativ 30 de ani și au fost plasaţi în arest preventiv, sub suspiciunea de furt organizat şi de asociere infracțională.
Imagini suprinse chiar în timpul spargerii din galeria Apollo de la Muzeul Luvru din ParisArestați la intrarea pe Stade Jean-Bouin la Paris FC - Lyon!
Seria arestărilor a continuat în alte locuri. Cu surprindere, s-a întâmplat în preajma unui stadion de fotbal. Polițiștii francezi au depistat încă patru suspecți, care stăteau la coadă ca să urmărească meciul lui Paris FC împotriva echipei Lyon a lui Fonseca!
Bărbații în cauză au fost arestați miercuri chiar înaintea intrării pe Stade Jean-Bouin, aflat în imediata vecinătate a lui „Parc des Princes”. Unul dintre suporteri este suspectat de participarea la spectaculosul jaf de la Luvru.
Potrivit poliției, bărbatul ar fi condus unul dintre cele două scutere folosite de bandiții care au spart muzeul parizian în plină zi, folosind un camion dotat cu o platformă hidraulică, spărgând o fereastră aflată la etajul al doilea și deschizând vitrinele cu un ferăstrău cu lanț.
Una dintre piesele din colecția regală a lui Napoleon furate pe 19 octombrie din Muzeul LuvruOperațiunea a durat mai puțin de 8 minute și a vizat bijuterii aparținând dinastiei Napoleon, coroane, broșe și coliere purtate de reginele secolului al XIX-lea
Fanul lui Paris FC fusese urmărit zile întregi de către anchetatori. Grup de suporteri a ratat thrillerul de la Paris: Lyon a condus cu 3-0, dar gazdele au revenit incredibil și au smuls un egal, scor 3-3.
O altă persoană a fost arestată în ultimele zile la periferia Parisului. Până în prezent, bunurile furate nu au fost recuperate.
{{text}}