A fost haos sâmbătă, în Gara Centrală din Koln, unde peste 300 de suporteri ai echipelor Borussia Dortmund și Schalke 04 s-au luat la bătaie.
Sâmbătă dimineața, suporterii Borussiei Dortmund se întorceau de la Augsburg, unde favoriții lor s-au impus vineri seara cu 1-0, gol Guirassy.
În Gara Centrală in Koln, unde trenul de la Augsburg spre Dortmund avea stație, suporterii galben-negrilor au dat peste rivalii de la Schalke. Aceștia se îndreptau spre Karlsruhe, acolo unde echipa lor avea să piardă, câteva ore mai târziu, cu 1-2 în etapa 11 din Zweite Bundesliga.
Peste 300 de suporteri ai lui Dortmund și Schalke au coborât din trenuri și s-au bătut în gară
Când au zărit fanii rivali, suporterii lui Schalke au apăsat frâna de urgență, au ieșit din tren și au provocat o bătaie generală, în care au fost implicați 340 de oameni, conform unui comunicat al poliției, citat de Kicker.
Pentru a-i despărți, forțele de ordine au apelat la bastoane și spray cu piper. Au reușit astfel să separe cele două grupuri și să le direcționeze înapoi în vagoanele aferente.
Nu au fost făcute arestări la fața locului, dar investigația continuă. Un polițist a fost rănit în acea încleștare.
Într-o luare comună de poziție a șefilor poliției din Dortmund și Gelsenkirchen, Gregor Lange și Tim Frommeyer, aceștia au transmis:
„Recunoaștem că spirala violenței din interiorul și din jurul stadioanelor din primele două ligi s-a agravat în ultimele luni. Pare că așa-numiții «fani» plănuiesc în mod activ și repetat să se atace în mod brutal. Asta se întâmplă adesea în afara stadioanelor, în zone neutre, unde trecători nevinovați sunt prinși la mijloc.
Agenții de poliție, care au datoria de a preveni astfel de infracțiuni, sunt atacați și frecvent răniți. Aceste excese de violență afectează direct încrederea poliției față de fani și vor avea consecințe”.
{{text}}