Fotbal   •   Liga 1   •   CRAIOVA - RAPID

Mirel Rădoi, gest FĂRĂ precedent în Craiova - Rapid » Antrenorul a plecat „glonț” la vestiare înainte de finalul partidei!

+22 Foto
Mirel Rădoi, criză de nervi în Universitatea Craiova - Rapid. FOTO: captură Prima Sport 1

Articol de Ionuţ Iordache, Romeo Ene   —  duminică, 02 noiembrie 2025

Universitatea Craiova - Rapid 2-2. Tensiune maximă în Bănie, la meciul din etapa 15 a Superligii. Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul gazdelor, a fost înjurat în repriza a doua de suporterii giuleșteni, la scorul de 1-1, apoi, în prelungiri, a plecat înainte ca Bîrsan să acorde penalty-ul din care Nsimba a marcat pentru 2-2!

În prelungirile partidei, Universitatea Craiova a solicitat o lovitură de la 11 metri. Aioani, portarul Rapidului, l-a lovit peste cap pe Monday Etim.

UPDATE | Fără precedent! Mirel Rădoi a plecat la vestiare plin de nervi, cu puțin timp înainte de final

+22 Foto
Mirel Rădoi a plecat la vestiare. FOTO: captură Prima Sport 1

Nemulțumit de faptul că Bîrsan n-a acordat lovitură de la 11 metri din prima, Mirel Rădoi a plecat la vestiare înainte de analiza VAR, plin de nervi!

Chemat să revadă faza la VAR, Bîrsan a dictat lovitură de la 11 metri pentru olteni, transformată de Steven Nsimba. Moment în care tehnicianul oltenilor a revenit pe teren, însă în continuare furios.

În camera VAR s-au aflat Florin Andrei și Valentin Porumbel.

Știrea inițială


Rapidiștii n-au uitat de trecutul roș-albastru al tehnicianului, cel care a fost ținta scandărilor suburbane venite dinspre acel sector. Peste 1.200 de spectatori a deplasat echipa lui Gâlcă în Bănie.

FOTO. Gesturile lui Mirel Rădoi din Universitatea Craiova - Rapid

+22 Foto
Mirel Rădoi a plecat la vestiare. FOTO: captură Prima Sport 1

Suporterii giuleșteni au început să-l înjure pe Rădoi în repriza a doua. Acesta a auzit și a reacționat imediat.

S-a întors către galeria oaspeților, a ridicat mâinile și le-a făcut semn, ironic, că „e OK”.

Pe măsură ce timpul a trecut, tensiunea a devenit din ce în ce mai mare în Bănie. Rădoi a avut mai multe momente în care și-a pierdut calmul din cauza deciziilor arbitrului central Marcel Bîrsan.

Fiecare fault neacordat și fiecare fază controversată au stârnit proteste vehemente de pe banca gazdelor. Antrenorul oltenilor a fost surprins de mai multe ori gesticulând nervos, ridicând brațele și strigând spre arbitru și brigadă.

În minutul 67, Alexandru Pașcanu (27 de ani), stoperul Rapidului, s-a accidentat, motiv pentru care Rădoi i-ar fi reproșat faptul că trage de timp. Acest aspect nu s-a confirmat, întrucât fundașul a fost schimbat imediat cu Bolgado.

+22 Foto
Mirel Rădoi a plecat la vestiare. FOTO: captură Prima Sport 1

La câteva minute distanță, Lars Kramer (26 de ani) a marcat golul 2 pentru giuleșteni, prima reușită a olandezului în Superliga.

VIDEO | Golul lui Christensen din Craiova - Rapid

  • Sursă VIDEO: Prima Sport 1

VIDEO | Golul lui Adrian Rus din Craiova - Rapid

  • Sursă VIDEO: Prima Sport 1

Clasamentul la zi din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.