Universitatea Craiova - Rapid 2-2. Costel Gâlcă (53 de ani), antrenorul celor de la Rapid, a tras primele concluzii după meciul de infarct de la Craiova, din etapa a 15-a a Superligii, și a recunoscut cu sinceritate că echipa lui nu ar fi meritat să câștige acest meci.
Oltenii au fost mai periculoși și și-au creat o multitudine de ocazii în prima parte, dar, contrar cursului jocului, Rapid a fost cea care a deschis scorul.
Până la urmă, oltenii au egalat, dar au fost din nou conduși în repriza secundă. Finalul a fost nebun în Bănie: penalty comis de Aioani și transformat de Nsimba, după ce faza a fost întoarsă din camera VAR.
S-a terminat 2-2, un meci extrem de interesant, despre care Gâlcă a spus fără doar și poate că echipa lui, care a condus până în minutul 90+9, nu ar fi meritat să câștige toate punctele. Ba mai mult, tehnicianul Rapidului a susținut că oltenii ar fi meritat să iasă învingători.
Reacția lui Costel Gâlcă după remiza de la Craiova
„Meritau să câștige, am făcut o primă repriză sub orice critică, au meritele lor, unii nu au existat în joc. În repriza a doua ne-am așezat mai bine, o repartiție mult mai bună din partea noastră, am avut 2-1, dar per total nu meritam să câștigăm.
Nu a mers nici poziționarea, nu am închis spațiile la exterior, mijlocașii noștri au stat în linie, trebuia să stăm cu doi mijlocași, cu triunghiul sus, multe greșeli personale, făcute sub presiune.
Dinamica jocului te duce în alte poziționări, e important să poți închide centrul terenului. Da, suntem bine ca puncte, suntem foarte bine, trebuie să creștem din toate punctele de vedere, pentru că dacă vrem să fim sus, să ne batem la primele locuri, trebuie să dovedim că suntem mai buni cu cei mari.
Sunt mulțumit de atitudinea lor din a doua repriză, dacă eram și mai inteligenți, în spatele lor, nu am fi pierdut punctele, dar nu am fi meritat.
Nu mi-a plăcut atitudinea și efortul din prima repriză, am spus de câteva săptămâni că urmează perioade dificile, meciuri dificile, așa văd, așa simt”, a spus Gâlcă, după meci, la microfonul „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Imagini din meciul Craiova - Rapid
VIDEO. Așa a deschis Rapid scorul la Craiova, grație reușitei lui Christensen
Sursă video: Prima Sport 1
VIDEO. Golul egalizator semnat de Adrian Rus
Sursă video: Prima Sport 1
{{text}}