E gata! Mijlocașul ofensiv Constantin Budescu (36 de ani) nu mai este fotbalistul celor de la Tunari, locul 21 din Liga 2. Anunțul a fost făcut de fotbalist, care și-a reziliat contractul după meciul cu CS Dinamo, care a avut loc în urmă cu două etape.
Fotbalistul semnase în vară cu Tunari, echipă nou-promovată în B. A jucat șapte meciuri pentru gruparea ilfoveană, perioadă în care a înscris un gol, la debutul cu FC Voluntari, în etapa 6, dintr-o lovitură de la 11 metri.
Constantin Budescu a plecat de la Tunari: „Am decis că e mai bine pentru ambele părți”
Budescu a jucat ultimul meci pentru Tunari pe 25 octombrie, atunci când fosta lui echipă a pierdut pe terenul lui CS Dinamo, scor 1-3. A bifat atunci 15 minute, fără să aibă realizări pe plan ofensiv.
„Am decis că e mai bine pentru ambele părți să reziliem de comun acord! Nu au fost discuții prea multe, pur și simplu avem idei diferite!
Eu nu am reziliat acum, decizia a fost luată de mai mult timp, iar după meciul cu Dinamo am decis să semnăm rezilierea!”, a spus Budescu, pentru digisport.ro.
Club de drept public, CS Tunari nu are posibilitatea de a promova în Superliga.
În sezonul 2024/2025, Budescu a înscris 5 goluri în 23 de meciuri pentru Gloria Buzău. E cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 200.000 de euro.
A jucat de-a lungul carierei la echipe precum Astra Giurgiu, Dalian Pro, Petrolul, FCSB, Al Shabab, Damac, Voluntari, Petrolul, Farul și Gloria Buzău.
La Astra Giurgiu a atins apogeul carierei, atunci când era cotat la 4 milioane de euro. Tot acolo, Constantin Budescu a câștigat cele mai importante trofee interne: campionatul, Cupa și Supercupa.
{{text}}