Fostele glorii ale „câinilor” încearcă, în zadar, să interacționeze cu Cornel Dinu (77 de ani), care s-a autoizolat de restul lumii. Ionel Augustin, un alt fost mare fotbalist al roș-albilor, a povestit cum l-a cucerit pe Mister, ca fotbalist, și ce tentative a avut de curând de a-l scoate din depresie pe legendarul dinamovist
Gloriile dinamoviste s-au reunit astăzi, la un restaurant din centrul Capitalei, pentru a depăna amintiri din anii de succes internațional pe care „câinii” i-au adunat în marile competiții europene.
Generația lui Dinamo din 1983/1984, care a ajuns până în semifinalele CCE, după ce a eliminat Hamburg (deținătoarea trofeului), s-a adunat la o agapă, așa cum a obișnuit în ultimii ani.
Au onorat invitația cei ce au fost în București. Nu și Cornel Dinu, 77 de ani, legenda vie a fotbalului dinamovist, care se luptă cu depresia de prea mult timp.
Cornel Dinu nu mai iese din casă, evită lumea
Mister n-a mai ieșit din vila sa de mai bine de un an. Cel mult a fost însoțit la spital, când a avut nevoie urgent de ajutor specializat. În ciuda încercărilor apropiaților, fostul mare fotbalist s-a distanțat de tot și de toate. Răspunde, ocazional, la telefon, acordă timp scrierilor personale, nepoatei, Natalia, în rest, evită interacțiunile, inclusiv cu foștii colegi, colaboratori.
Dinamoviștii i-au adresat nenumărate invitații, la reuniri, la evenimente, i s-a oferit și situația de a-l consilia pe Cristi Borcea (din nou), totul a fost sortit eșecului. Inclusiv la sindrofia „generației Dinamo 1984” a fost invitat, dar a refuzat ieșirea în oraș.
Ionel Augustin, 70 de ani, se numără printre cei ce ajung la poarta lui Mister, în fața casei de lângă Televiziunea Română, mai schimbă câteva cuvinte cu Cornel Dinu, aflat la balcon, și asta e tot.
Ionel Augustin, dezvăluiri despre Cornel Dinu: „Mi-a mai răspuns la telefon, apoi ne respinge, nu mai vrea nici să-l vedem”
„Am încercat să-l conving pe Cornel Dinu să vină, dar... Ne respinge, nu mai vrea nici să-l vedem. Păcat, s-au făcut eforturi mari. Mi-a mai răspuns la telefon, dar apoi „lasă-mă în pace!”, ne înjură (zâmbește)... În felul lui...
A fost idolul vieții mele, ca fotbalist, din toate punctele de vedere. L-am luat ca exemplu. Ca să vă fac o destăinuire. În momentul în care am fost luat de la tineret să mă antrenez cu echipa mare, la miuță, toată lumea se temea de Cornel Dinu. Că era agresiv.
La primul antrenament, direct pe el! Cu atitudine, cu determinare, l-am lovit, „bă, stai...”. „Ce să stau, mă, că vreau să ajung ca tine!”. (râde) I-a plăcut replica. Merg la el, stau la poartă, vorbim. Din păcate, nu putem să-l scoatem deloc (din casă). Și Cristi Borcea a încercat.
În 2-3 luni, l-ar pune pe picioare, cu vitaminizare. Dar nu-l mișcă absolut nimic”, a dezvăluit Ionel Augustin.
Ce să fac, îmi aştept sfârşitul. Nu e rău, dar asta e viața. Am peste un an și jumătate de când n-am mai ieșit din casă. N-am ieșit decât la spital, 3 luni de zile cât am stat internat la spital cu operația și cu alte probleme care le-am. Sunt scârbit total de tot ceea ce se întâmplă. și practic sunt dat peste cap cu o depresie foarte puternică și cu fusul orar. Eu dorm mai mult ziua
Cornel Dinu, într-o intervenție pentru Fanatik, în august 2025
{{text}}