International   •   Campionate   •   ITALIA

Antonio Cassano n-are nicio îndoială în privința lui Chivu: „Chiar dacă are puține meciuri pe bancă... E înfricoșător!”

Antonio Cassano a bifat 39 de selecții și 10 goluri pentru naționala Italiei / Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 04 noiembrie 2025

Fostul internațional italian Antonio Cassano (43 de ani) este mare fan al lui Cristi Chivu. El crede că tehnicianul român al lui Inter este „un antrenor de mare echipă”.

Antonio Cassano a lucrat de-a lungul carierei cu antrenori de top la AS Roma, Real Madrid, AC Milan și Inter, printre altele, astfel că nu-i este greu să evalueze potențialul unui tehnician din noua generație. Iar pentru fostul internațional italian, Cristi Chivu chiar face parte din galeria celor destinați să pregătească echipe mari.

Antonio Cassano: „Dacă n-ați văzut Verona - Inter, ascultați analiza lui Cristi Chivu”

Aflat luni seară printre invitații emisiunii „Viva El Futbol”, Cassano a analizat victoria Interului la Verona (2-1): „Inter nu a meritat să câștige. A marcat un gol minunat și a beneficiat de o greșeală. Verona merita o remiză, dar dacă câștigi aceste meciuri și te apropii de Napoli la un punct, e înfricoșător”.


Apoi, Cassano a făcut referiri la Chivu. „Dacă cineva nu a văzut Verona-Inter, să asculte analiza lui Chivu. Nu face nicio greșeală, îmi place să-l ascult. Chivu este un antrenor destinat echipelor mari, amprenta lui e evidentă. Este credibil, chiar dacă a fost pe bancă doar de câteva ori”, l-a lăudat fostul mare atacant.

Cristi Chivu: „Meciurile nu se câștigă întotdeauna jucând frumos”

După 2-1 cu Verona, victorie decisă de o minge deviată, în finalul partidei, Chivu spusese: „Avem întotdeauna obligația de a oferi cea mai bună versiune a noastră pe teren în ziua respectivă. Trebuie mereu să adăugăm ceva. După golul de 2-1, pot spune că am făcut asta. Meciurile nu se câștigă întotdeauna jucând frumos.

Accepți că uneori ai putea pierde. Câteva contraatacuri ale lor mi-au înghețat sângele și m-au obligat să schimb strategia. Când nu poți câștiga, poate chiar te mulțumești cu un egal, dar am făcut bine că am câștigat în ultimele minute”.


Chivu comentase cu umor și faptul că Inter încheiase cu mai puține faulturi (4) decât gazdele (15): „Nu îi prindeam deloc... (n.r.- râde). Au viteză și intensitate, știam care sunt punctele forte ale lui Hellas. Dispun de jucători de calitate în atac, robuști și tehnici la mijlocul terenului. Uneori, așa e jocul. Nu vă voi spune că venim după al cincilea meci în zece zile, n-are rost, nu caut alibiuri”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.