La numai 12 ani, Sonia Barbu (va împlini 13 ani pe 12 noiembrie) este deja un fenomen în lumea fotbalului feminin românesc. Nu doar la nivel de juniori, ci chiar de tineret, ea evoluând deja la U19, unde joacă fără probleme, deși adversarele sunt cu 6-7 ani mai mari. Este un caz de pasiune pură.
- „Pasiune pură” este un serial în care GSP.ro și-a propus să aducă în prim-plan cazurile excepționale din sportul juvenil, inclusiv din disciplinele mai puțin mediatizate.
A descoperit-o întâmplător fostul jucător Răzvan Pădurețu, cel care începuse de ceva timp activitatea în antrenoratul cu copii, el deschizându-și în urmă cu 6 ani și un mic club privat de fotbal, „La Squadra”.
Sonia abia trecea clasa a treia, avea 9 ani când a avut loc prima ei întâlnire cu fotbalul. Cochetase puțin cu handbalul, jucase pe postul de portar, dar acum recunoaște că "nu mi-a priit prea mult, m-am lăsat odată cu apariția pandemiei".
Un „fluturaș” i-a schimbat viața
A trecut ceva timp, iar la începutul anului școlar 2022-2023 a auzit de echipa de fotbal a lui Pădurețu. Acesta făcea deja antrenamente, de peste un an, cu copii de vârsta ei, pe terenul școlii. Iar Sonia îi văzuse că se antrenau acolo, se mai oprea să-i privească.
Micuța nu știa mai nimic despre fotbal. Dar a găsit prin școală un flayer în care copiii erau invitați să se înscrie în „La Squadra". A mers acasă și a început să-și roage părinții să o ducă la fotbal. La început, aceștia au fost contrariați, chiar ușor reticenți.
De unde până unde fotbal, că nu avusese exemple prin familie sau printre apropiați?! Dar Sonia a insistat și într-o zi, tătăl ei, Dan, care jucase și el, dar numai în copilărie, s-a decis s-o ducă la fotbal, în ideea „hai să vedem ce-o ieși".
Povestește tot Sonia cum „am găsit acel «fluturaș» și m-am tot rugat de tata să mă ducă. Voiam să fac sport, să îmi consum cumva energia, să socializez. Atunci la asta mă gândeam, nu că voi ajunge vreodată să joc cu adevărat fotbal, să fac performanță. Aveam mai mulți colegi acolo. Și până la urmă tata m-a dus.
Erau și fete, m-am înțeles destul de bine cu ele, mi-a plăcut și am rămas. Am început să mă duc tot mai des la antrenamente și chiar îmi plăcea din ce în ce mai mult, cu cât învățam lucruri noi. Nu știam nimic despre fotbal, eu eram mai mult cu degajările. De fapt, asta am și spus la început, că eu aș vrea să fiu portar.
Dar domnul antrenor Pădurețu a zis să așteptăm un pic, să vedem ce calități am, pentru ce post. Și de la dânsul am învățat tot, tehnică, coordonare. Mai lucram suplimentar și acasă și toate astea au început să dea roade."
Când am început fotbalul, nu mă gândeam că voi juca la acest nivel. Acum îmi doresc să ajung cât mai sus. Am tot ce-mi trebuie și, cu multă muncă, pot să realizez ce îmi doresc. Mi-ar plăcea să ajung să joc la Barcelona. Acum nu știu sigur, sunt prea mică, dar acolo îmi propun să ajung, la cel mai înalt nivel
- Sonia Barbu, 12 ani, jucătoare la Rapid la U15 și U19
Răzvan Pădurețu: „N-am mai văzut vreo fetiță ca Sonia! Fotbal poți să înveți, dar nu și să-l joci, dacă nu ai calitate nativă”
Răzvan Pădurețu n-a uitat prima întâlnire cu Sonia: „Era o fetiță firavă, care nu știa nimic despre fotbal. Dar era un copil bun, dornic să învețe. Și m-a impresionat că avea dorința și capacitatea să învețe. Asimila foarte repede. În 3-4 luni a ajuns la același nivel cu cei care făceau cu mine de peste un an.
E adevărat că, o vreme, am luat vreo 10 care aveau calitate și făceam suplimentar cu ei. Și această perioadă de individualizare i-a prins foarte bine Soniei, care a început să-și arate calitățile. S-a dezvoltat și fizic, avea forță, spiritul acela de a nu se lăsa învinsă, o maturitate peste cei de vârsta ei.
Eu am învățat-o, dar, de fapt, avea talent. Doar că ea nu știa asta. Fiindcă fotbal poți să înveți, dar nu poți să-l și joci dacă nu ai și de la Dumnezeu. A început să joace cu băieții, iar asta i-a prins foarte bine, fiindcă contactele erau mai tari decât cu fetele de vârsta ei.
Juca cu băieții la grupa de 2012, deși, ca fată, ar fi avut dreptul să joace la 2014, adică la băieți cu doi ani mai mici. Dar nu avea rost, ar fi pierdut timpul acolo".
„Cine e puștiul ăla?" Era Sonia!
Așa am și aflat de Sonia, urmărind acum aproape doi ani un meci pe care echipa La Squadra îl disputa în campionatul U11. Printre jucători mi-a atras atenția unul mai răsărit, care dribla și șuta cu o forță incredibilă pentru acea vârstă. Și făcea asta cu ambele picioare.
Am întrebat printre părinții din tribună „Cine e băiețelul ăla?". „Care băiețel, că e fată!”, a venit răspunsul. Sonia era tunsă mai scurt, de aici confuzia. Și am început s-o urmăresc mai atent. Era incredibilă. Picii care stăteau în poartă nu aveau nicio șansă, fie că trăgea din careu sau din afara acestuia. Părea un taifun imposibil de oprit.
Între timp a crescut, e clasa a 6-a, dar a devenit o domnișorică, cu trăsături fine. Are aceeași alergare elegantă, la fel și lovirea mingii. Driblingul și șutul au rămas devastatoare.
Joc și la U15, și la U19, la tineret. La U19 e mai dificil, dar cu muncă, eu zic că pot. Mie mi se pare că munca bate talentul. Nu mi-e greu, m-am adaptat, mă descurc. La U19 am emoții la fiecare meci, pentru ce s-ar putea întâmpla, fiindcă adversarele sunt mult mai mari. Dar mă mai feresc și eu. Am mai primit lovituri. La un meci cu Dinamo, m-am îndreptat spre minge, portărița a intrat tare, m-a rostogolit. Am avut o lovitură la cap, a fost destul de rău, dar am putut continua meciul. M-am speriat puțin, dar nu cât să mă facă să renunț
- Sonia Barbu, 12 ani, jucătoare la Rapid U15 și U19
Joacă la U15 și la U19, a debutat cu o ”dublă” la naționala U15, unde a fost convocată în premieră
Din vara lui 2024 s-a transferat la Rapid, unde joacă la liga Elitelor U15. Dar, incredibil, în același timp face parte și din echipa de tineret U19, ambele grupe fiind pregătite de fosta internațională Speranța Popescu. Iar Sonia este printre golgheteri în cele două competiții.
În iunie 2025, la turneul final al Ligii Elitelor U15, Rapid a pierdut finala, 2-3 cu U Cluj. Dar Sonia a câștigat titlul de Cel mai bun atacant.
Pădurețu spune că „deocamdată am împrumutat-o pe Sonia de la clubul meu la Rapid fiindcă trebuia să joace la fete ca să poată fi selecționată la loturile feminine. La mine nu se putea, nu avem echipe feminine, la noi juca doar la băieți. Se simte bine, s-a acomodat foarte repede, are relații de joc cu fetele de acolo. Va rămâne la Rapid, unde are toate condițiile".
Anul trecut, Sonia a fost invitată la o tabără de pregătire cu cel mai mic lot, cel de U13, iar acum a venit prima convocare la lotul național, cel de U15, care are o „dublă” cu Republica Moldova, în deplasare.
În primul meci, pe 5 noiembrie, Romînia a învins cu 11-0. Sonia, care este mezina lotului, a intrat în minutul 55 și și-a trecut în cont două reușite. Una, marcă înregistrată, cu un șut puternic de la marginea careului mare, cealaltă după o pătrundere.
Primul ei antrenor nu avea emoții: „Sonia are calitate, nu doar fizică și mentală, dar și de lider. Are o maturitate specială, mult peste vârsta ei. Nu am pretenția că am văzut chiar toate jucătoarele în ultimii ani. Dar din ce știu, din ce am observat sau auzit, nu am mai văzut vreo fetiță ca Sonia.
Are calitate de nivel internațional la vârsta ei și chiar mai mare. Așa că eu cred nu doar că va face față la lotul U15, dar mai mult, va ajunge să tragă echipa după ea, să fie una dintre cele mai importante jucătoare. Dovadă că a și marcat de două ori, la prima convocare".
Sonia Barbu, la vârsta de 8 ani, alături de Răzvan PădurețuCalitățile mele? Forța, puterea șutului și driblingul, așa, cât de cât. Puncte slabe sunt viteza și coordonarea. La astea am mult de lucru. De fapt, la toate am multe de învățat. Sunt doar un copil
- Sonia Barbu, jucătoare Rapid la U15 și U19
„Noi, la Rapid, îi spunem SoniAngel"
Antrenoarea de la Rapid, Speranța Popescu, fost portar al echipei naționalei, este și ea încântată de Sonia: "Meritul este al părinților și al lui Răzvan Pădurețu, cel care a descoperit-o. Și îi mulțumesc că a îndrumat-o către noi, la Rapid! Sincer, eu aș folosi-o și la senioare, dar este prea mică, nu permit regulamentele.
Dar la U19 nu e limită de vârstă și pot fi folosite jucătoare mult mai mici, dacă sunt de excepție. Iar Sonia chiar este o excepție. Cine nu o cunoaște nu-i dă vârsta pe care o are. Și în antrenamente, și în jocuri nu se vede absolut deloc că, de fapt, este mult mai mică.
E numai meritul ei. Prin ceea ce face pe teren își merită locul de titulară la această categorie de vârstă. E foarte cuminte, muncitoare, joacă la U15 și la U19, marchează mult. Are calitate, e specială, are forță, tehnică, viteză. Și în primul rând, simțul porții, ceea ce pentru un atacant e foarte important.
Apoi are o ușurință în mișcări și în execuții, surprinde pe toată lumea. Noi deja îi spunem SoniaAngel, adversarii nu știu cum îi zic, dar e clar că deja impune respect. Nu mă mir că a fost deja convocată la lotul U15. Și dacă o ține tot așa, eu zic că va ajunge la cel mai înalt nivel, va fi o jucătoare de excepție, inclusiv la echipele naționale.
Au mai fost jucătoare de genul ei, dar au apărut alte tentații, odată cu vârsta, și pe parcurs s-au pierdut. Sper să nu se întâmple la fel și cu ea, ar fi păcat fiindcă are un potențial imens".
Primul meu idol a fost Neymar. Dar crescând, mi-am dat seama că nu are o atitudine foarte potrivită. După aceea a fost Ronaldo, iar apoi Grealish. Semănam puțin cu el când eram mai mică, așa că aș putea spune că idolul meu e în continuare el
- Sonia Barbu, 12 ani, jucătoare la Rapid la U15 și U19
La început a avut o teamă, când a venit la echipa U19, era diferență mare de vârstă, de forță, de experiență. Dar fetele au primit-o foarte bine, iar asta a ajutat-o să arate ce poate și că este foarte bună. Chiar dacă nu e grupa ei, excepțiile trebuie să joace și de aceea Sonia a și fost convocată la lotul U15
- Speranța Popescu, antrenoare Rapid
Sonia are ambele picioare, ce face cu stângul face și cu dreptul. Am insistat să facă asta, de fapt, le cer tuturor copiilor să exerseze pe ambele părți. E meritul ei că a reușit să învețe. Am antrenat-o să joace și număr 9, dar și extremă stânga sau dreapta. Poate să joace și număr 10. Are un spirit de excepție, ceva nativ cum n-am mai văzut. Trebuie avut grijă la dezvoltarea ei, fiindcă, dincolo de aspectul fizic, de forța și maturitatea în joc, e totuși doar un copil
- Răzvan Pădurețu, antrenor „La Squadra”
{{text}}