Ladislau Boloni, fostul elev al lui Emeric Ienei și titular în echipa Stelei în finala de la Sevilla, a oferit o reacție, după moartea fostului său antrenor.
Marele Emeric Ienei, cel care a condus Steaua în 1986, când „militarii” au adus Cupa Campionilor Europeni, a decedat în această după-amiază, iar fotbalul românesc plânge dispariția acestuia.
Boloni, titular pentru Steaua în finala de la Sevilla, a fost foarte trist la aflarea veștii. A mărturisit că nu mai vorbise de mult timp cu fostul său antrenor.
Ladislau Boloni, după decesul lui Emeric Ienei: „Durere profundă în asemenea momente pentru noi”
„Ne așteptam la așa ceva. Durere profundă în asemenea momente pentru noi... A fost un om ieșit din comun. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
N-am mai vorbit de mult timp cu dânsul, dar nu aș vrea să dezvoltam acum despre amintiri, situații. Sunt profund îndurerat și nu pot, vă rog să înțelegeți”, a spus Boloni, pentru GSP.ro.
E prea proaspătă vestea, sunt bulversat, mai sunați-mă mai târziu dacă vreți un punct de vedere
- Gabi Balint
Sunt bulversat. A fost un om deosebit, un antrenor care a tras cu dinții de lot, de jucători, a pus totul în mișcare. Ce pot spun e că, dacă nu era el, cea mai mare performanță a fotbalului românesc nu s-ar fi petrecut. Nu pot să mai spun nimic.
- Ștefan Iovan
10 cifre reper din cariera de antrenor a lui Emeric Ienei:
386 meciuri în prima divizie cu Steaua, FC Bihor, CS Târgovişte și U Craiova. Palmares: 218 victorii, 79 remize, 89 eșecuri
6 titluri de campion, toate cu Steaua: 1975/76, 1977/78, 1984/85, 1985/86, 1986/87, 1993/94. În 1976 a oprit o serie de 8 ani fără titlu, cea mai lungă din istoria roş-albaştrilor
4 Cupe ale României: 1975/76, 1984/85, 1991/92, 1998/99
Cupa Campionilor Europeni 1985/86
51 de meciuri la naţionala României: 23 victorii, 14 remize, 14 eșecuri
A calificat România la CM 1990, după o pauză de 20 de ani
A fost antrenorul României la CE 2000, de numele lui legându-se și prima victorie la un turneu final continental, 3-2 cu Anglia
A reuşit prima calificare din grupele unui turneu mondial (CM 1990) şi prima din grupele unui turneu european (CE 2000)
A condus Steaua în 31 de partide europene. Palmares: 13 victorii, 8 remize, 10 eșecuri. Finala cu FC Barcelona a fost al 13-lea meci
E tehnicianul cu cele mai multe Derby-uri Steaua - Dinamo, 23 (19 în campionat și 4 în Cupă)
{{text}}