Emeric Ienei, viața într-o carte » „Toți băieții au rămas cu gurile căscate! Doi ani la rând eu am făcut legea acolo!”

În urmă cu câțiva ani buni, în Oradea a apărut o carte dedicată lui Emeric Ienei, "A fi sau a nu fi antrenor". Un volum de 180 de pagini scos de sub tipar de scriitorul și jurnalistul Mircea Bradu, fost director al Teatrului de Stat din Oradea. Bradu a fost primul primar al Oradei, ales liber după Revoluție, fiind unul dintre cei mai buni prieteni ai antrenorului ajuns la 80 de ani. Trei dintre cele mai interesante episoade:

• Emeric Ienei a decedat azi, la 88 de ani, din cauza unei comoții cerebrale, la locuința sa din Oradea

1. CIORAPII MAMEI DEVENIȚI MINGE

"Târziu, destul de târziu am dat cu piciorul într-o minge adevărată. Am făcut un stagiu îndelung la mingea de cârpă, pe maidan... Nu poți să-ți dai seama ce bucurii mi-a dat o minge făcută din ciorapii de naylon ai mamei!

Așa ceva a fost depășit numai de apariția mea cu prima minge adevărată, de piele!, din cartier. Am intrat pe teren în dribling prelungit, am tras eroic la poarta în care nu stătea nimeni și am marcat spectaculos. Toți băieții au rămas cu gurile căscate! Doi ani la rând eu am făcut legea acolo! Eu aveam mingea, domnilor!

O luam sub braț când voiam și mă întorceam numai rugat cu insistență! Ghetele se rupeau în spatele bisericii catolice, acolo ne sângerau picioarele pregătindu-ne să suportăm loviturile teribile ce urma să le primim pe stadioane mai târziu"

2. PANTOFII ȘI PRIMELE LACRIMI

"Tata, comerciant, şi mama, casnică, au hotărât să mă bucure de Paști și mi-au cumpărat o pereche de pantofi nou-nouți. Trebuiau onorați! De aceea am vrut să le dau și eu colegilor o mostră de privilegiu sportiv.

Bunicul meu era viticultor, unde, la vie, era o iarbă mai deasă, mai verde și mai primitoare. M-am descălțat și din mândrețea de pantofi nepurtați am făcut două bare minunate. Lumea s-a adunat, a fost un spectacol adevărat, am învins prin două goluri semnate de mine.

Atunci s-a apropiat de mine un domn care făcea parte dintre cei trimiși pe maidane de antrenorul echipei UTA, să caute copii talentați. Domnul acela, pe care îl port în suflet de atunci, a deschis drumul meu spre fotbalul adevărat.

Eram atât de bucuros că am simțit nevoia să stau singur ceva vreme pe iarbă. Dau să-mi iau pantofii, pantofii nicăieri... Un adevărat dezastru! Nu mă puteam prezenta acasă fără încălțămintea prețioasă. Am așteptat degeaba până seara târziu doar-doar o să mi-i aducă cineva"

3. ȘPRIȚURILE CU DINICĂ

"Venirea mea la București a însemnat apropierea nemijlocită de marii actori ai teatrului românesc. Mai ales de cei de la Teatrul de comedie. Îmi plăceau așa mult spectacolele lor și eram atât de legat de ei că de multe ori mergeam de la meci direct la reprezentație.

Dinică, marele meu prieten! Câte lucruri minunate nu le-am petrecut împreună! Premierele lui, meciurile mele decisive, dar și șprițurile de după. După un campionat lung, mă întâlesc cu el. «Hai la Melody!». Gigi când trăgea puțin, nu scotea niciun cuvânt!

Pe la 2 noaptea intră Titi Rucăreanu, la 4 Besoiu. Pe la 5 Dinică întreabă: «Ceasuri aveți? Puneți-le pe masă. Ceasurile rămân la mine! Mâine dimineață ne vedem la micul dejun la Sinaia, la Casino!». Unul n-a lipsit, chiar dacă nu mai aveau ceasuri! Gigi îți spăla creierii de stres mai bine ca un concediu în vârful muntelui"

SUPERSTIŢIOS. Numărul 13, unul cu noroc!

Emeric Ienei vorbește despre superstiții, iar numărul 13 chiar este unul care i-a călăuzit întreaga viața: "Eu sunt excepția care întărește regula. Numărul 13 îmi aduce noroc. La hotelul Armatei am stat ani de zile în camera 13! Și am câștigat câteva Cupe și campionate în timpul acela.

La hotelul la care eram cazați înainte de a cuceri Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, tot în camera 13 am stat. Călin, copilul meu, s-a născut în ziua de 13 septembrie... Era de tot hazul, pentru că fetele de la Primăria din Piața Amzei, din București, au căutat să mă convindă să-l înscriem pe 12 sau pe 14. Eu nu și nu, rămâne 13!".

Interesant, meciul de la Sevilla cu Barcelona a fost al 13-lea pentru Ienei în Europa! Acesta mai dezvăluie din superstițiile sale: "Nu-mi aleg hainele sau pantofii de o anumită culoare sau vechime, care ar presupune că îmi poartă noroc. Nu merg în blugi la meci sau cu cravată roșie ca să nu fiu deocheat. Sunt un drept creștin reformat, botezat în legea părinților, lege în care sper că mă voi întâlni și cu Dumnezeu, la clipa aceea inevitabilă".