International   •   Europa League   •   BASEL - FCSB

Xherdan Shaqiri, arogant după ce a năucit-o pe FCSB: „N-aș spune că a fost o luptă grea. Mai puteam marca”

FC Basel - FCSB / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de Remus Dinu, Cezar Titor   —  vineri, 07 noiembrie 2025

Xherdan Shaqiri, 34 de ani, a fost MVP-ul partidei dintre Basel și FCSB, soldată cu succesul elvețienilor, scor 3-1. Jucătorul cu Inter, Bayern sau Liverpool în CV a reușit o „doppietta” în minutele 19 și 73.

Mai întâi, a înscris de la punctul cu var, după ce tot șutul său din lovitură liberă a produs hențul lui Ngezana, apoi a fost pe fază și a înscris cu toată poarta la dispoziție, după ce șutul lui Traore din afara careului a lovit bara și pe Zima. Totodată, el a fost cel care l-a lansat perfect în adâncime pe Broschinski, la faza în care Târnovanu a făcut henț și a fost eliminat.

Starul elvețian s-a arătat mulțumit de cele trei puncte, însă a recunoscut că echipa sa putea face mai mult în fața porții. A subliniat că golul primit, bijuteria lui Darius Olaru, putea fi evitat și a cerut mai multă concentrare pe viitor. Totuși, Shaqiri a lăudat reacția echipei, care a revenit rapid și a arătat caracter.

Xherdan Shaqiri: „Am fi putut marca încă o dată, de două ori, e clar”


,,La finalul zilei, am marcat trei goluri și am obținut toate cele trei puncte. N-aș spune că a fost neapărat o luptă grea, dar, cu siguranță, am fi putut marca încă o dată sau de două ori, asta e clar.

Golul primit nu ar fi trebuit să se întâmple. Este important să nu facem mereu aceleași greșeli, ci să progresăm. Important este că am revenit în avantaj. Astă arată că avem caracter", a declarat „decarul” și cel mai important om din ultimele două stagiuni pentru Basel.

GALERIE FOTO. Imagini de la Basel, imediat după finalul meciului cu FCSB


Cum arată clasamentul din grupa unică Europa League:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.