Costel Gâlcă (53 de ani), antrenorul Rapidului, a susținut conferința de presă premergătoare meciului cu FC Argeș, care se va juca sâmbătă, 8 noiembrie, de la 20:30.
Costel Gâlcă speră că Rapid va repeta rezultatele bune obținute în tur și în partea a doua a sezonului regular. După ce președintele Victor Angelescu a spus că Drilon Hazrollaj va reveni curând, antrenorul a transmis că fotbalistul kosovar va mai fi ținut departe de gazon de problema medicală care îl macină.
Costel Gâlcă, înainte de Rapid - Argeș: „Organizarea noastră a suferit”
„Vreau să felicit jucătorii pentru turul pe care l-au făcut, unul foarte bun. Era excelent dacă aveam mai multe puncte. Ne așteaptă un meci greu, cu o echipă agresivă, care se apără foarte bine și are și calitate. Verticalizează și pune sub presiune adversarii. Au confirmat prin jocuri bune, au câștigat meciuri în deplasare, nu mai este o surpriză.
Vrem să avem o continuitate în joc, să jucăm mult mai bine. Poate organizarea noastră a suferit în anumite momente, încă nu este pusă la punct. Dar doresc ca pe viitor să arătăm mult mai bine. Nu suntem în play-off, trebuie să demonstrăm la fiecare meci că merităm, să ne atingem obiectivul. După aceea, vom vedea.
Deocamdată ați văzut, Denis Ciobotariu a intrat, i-am dat minute. Ceilalți au început să se antreneze, dar nu știu când o să fie apți sută la sută. Drilon Hazrollaj nu poate reveni după pauza naționalei, din punctul meu de vedere.
Felicitări pentru Aioani și Petrila!, am spus că ne dorim să fie selecționați și alți jucători, să avem un număr cât mai mare. Referitor la Dobre, selecționerul a decis să nu îl convoace. A văzut altceva în aceste meciuri și normal că s-a reorientat către alți jucători.
Presiune la Rapid este tot timpul, ne dorim să fim sus tot timpul. Sperăm să ne menținem și atitudinea, și procentajul pe care l-am avut în tur”, a spus Gâlcă, la conferință.
Hazrollaj, în Rapid - CFR Cluj/ foto: Ionuț Iordache (GSP)
Am avut norocul să îl am ca antrenor pe domnul Ienei, era un om deosebit, cu o calmitate ieșită din comun. Am învățat multe de la dânsul. A plecat dintre noi un om de o valoare extraordinară din sportul românesc. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească! Sunt alături de familia lui.
- Costel Gâlcă, antrenor Rapid
{{text}}