Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Baba Alhassan și-a schimbat cetățenia și a fost convocat în premieră, dar mutarea a dat naștere unor suspiciuni » „Trebuie să se asigure că are toate actele în regulă”

Baba Alhassan - Imagini la finalul derby-ului Rapid - FCSB. FOTO: Cristi Preda

Articol de Cosmin Nistor   —  vineri, 07 noiembrie 2025

Baba Alhassan (25 de ani), mijlocașul campioanei României FCSB, a fost convocat în premieră la echipa națională a Ugandei, după ce și-a schimbat cetățenia. Deși s-a născut în Ghana, țara de origine a tatălui său, Baba este eligibil și pentru Uganda, țara de origine a mamei sale.

Baba Alhassan ar putea debuta pentru naționala Ugandei în meciurile cu Ciad și Maroc, din luna noiembrie, în contextul pregătirilor pentru Cupa Africii pe Națiuni 2025.

Reacții în presa din Uganda: „Vor fi multe întrebări despre această schimbare”

Un jurnalist ugandez a comentat convocarea lui Baba Alhassan pe rețelele sociale, notând:


Ei bine, ei bine… priviți asta. Alhassan Baba, născut în Ghana - da, al nostru, a fost convocat de Uganda pentru amicalele următoare.

Mijlocașul joacă excelent la uriașa Steaua București (n.r. FCSB) din România, având 21 de apariții în acest sezon.

Vor exista întrebări serioase despre această schimbare, dar Baba își dorește să joace fotbal internațional, mai ales că #AFCON2025 se apropie.

În timp ce noi căutăm jucători născuți în străinătate, cei născuți aici se uită în altă parte.

Sunteți de acord cu decizia lui Baba de a juca pentru Uganda?



- a notat acesta pe contul său de X.

Comentariul a stârnit și reacții mixte din partea fanilor.

Reacția unui fan: „Nu e surprinzător, Ghana l-a ignorat mereu”

În secțiunea de comentarii, un fan i-a răspuns jurnalistului:


„Ei bine, nu e deloc surprinzător. Baba Alhassan a fost mereu ignorat de Ghana.

Dar mă întreb, are el cu adevărat origini ugandeze?”.

La care jurnalistul a răspuns:

Exact asta am spus și eu, sunt semne de întrebare legate de această schimbare. Sper ca Uganda să fi obținut clarificarea de la FIFA.

Poate că are familie în Uganda și nu știm noi. Îi doresc tot binele, dar trebuie să se asigure că are toate actele în regulă”.

Parcursul lui Baba Alhassan

Cotat la 1 milion de euro de Transfermarkt, Baba Alhassan evoluează pentru FCSB din 2024, când campioana a achitat 600.000 de euro pentru transferul său de la Hermannstadt.

În tricoul roș-albaștrilor, mijlocașul de 25 de ani a bifat 88 de meciuri, marcând 2 goluri și oferind 4 pase decisive. În ultima etapă din Superliga, Baba Alhassan a fost introdus pe teren în minutul 88, în locul căpitanului Darius Olaru.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.