A plouat liniștit la Oradea, în ziua în care legendarul Emeric Ienei a fost înmormântat în Cimitirul „Rulikowski”. Antrenorul s-a stins miercuri, 5 noiembrie, la 88 de ani. A fost înhumat, astăzi, cu onoruri militare, torțe și o brazdă de gazon din Ghencea, locul unde a scris istorie.
Sicriul lui Emeric Ienei a fost adus la ora 13:00 la Biserica Militară a Garnizoanei Oradea, acolo unde au avut loc ceremoniile funerare. Aproximativ 500 de persoane au alcătuit cortegiul care l-a condus pe ultimul drum. În cimitir, a mai venit lume, astfel că în total au fost aproximativ 1.000 de oameni la funeralii.
VIDEO. „Nu există statuie suficient de mare pentru demnitate. Emeric Ienei a plecat așa cum a trăit, fără să ceară nimic. Noi suntem cei care îi datorăm totul”
Nepoții lui Nea Imi au oferit momente emoționante într-o zi cenușie. Alisa a interpretat imnul României în fața sicriului, iar Darius a ținut un discurs copleșitor în cimitir. „Așadar, acesta nu este un mesaj de rămas bun, pentru că de acum înainte îl vom purta în minte, în suflet și-n gândire, fiindcă legendele nu mor niciodată. Te iubim, bunicu! Vă mulțumesc mult!”, a încheiat el în aplauzele asistenței.
În drum spre cimitir, sicriul a fost transportat cu un afet de tun. Pe aleea principală, fanii Stelei au aprins torțe în momentul în care cortegiul funerar a trecut prin mijlocul lor.
Salvele trase la mormânt au făcut privirile să tresară. Momentul în care Cristina, fiica lui Nea Imi, a sărutat sicriul a adus lacrimi în ochii celor prezenți.
Nu puteau lipsi foștii elevi cu care Ienei a adus Cupa Campionilor la București, printre care Gabi Balint, Marius Lăcătuș, Tudorel Stoica, Miodrag Belodedici sau Laszlo Boloni, dar și reprezentanții FRF, Răzvan Burleanu și Gabriel Bodescu.
Ilie Năstase, președintele Nicușor Dan, Ion Țiriac, Gino Iorgulescu și clubul Dinamo au trimis coroane de flori.
O bucățică din gazonul din Ghencea a fost așezată peste sicriu, înainte ca acesta să fie coborât în groapă.
UPDATE 15:45: Momente copleșitoare la mormântul lui Emeric Ienei
Momente extrem de emoționante în momentul în care sicriul lui Ienei a fost introdus în locul de înhumare, cu familia fostului mare antrenor în prim plan. Cristina, fiica acestuia, a fost copleșită de emoții, în timp ce a sărutat sicriul tatălui său.
După ce s-a pus capacul, zecile de coroane aduse în onoarea lui Ienei au fost așezate peste mormânt. Cei prezenți au izbucnit în lacrimi. Brazda de gazon adusă din Ghencea a fost depusă și ea la mormânt.
UPDATE 15:30: Salve trase în onoarea lui Emeric Ienei
Soldații au tras salve (n.r. focuri de armă trase simultan în aer) la mormântul marelui Emeric Ienei. O brazdă de gazon din Ghencea va fi așezată pe sicriu.
UPDATE 15:20 » Cortegiul funerar a ajuns la locul în care Emeric Ienei va fi înmormântat
Cortegiul funerar a ajuns la locul de înhumare, acolo unde marele Emeric Ienei urmează să fie înmormântat, chiar lângă fosta lui soție, Ileana.
UPDATE 15:05 » Cortegiul funerar se deplasează spre locul de înhumare
După momentele de reculegere și discursurile pline de emoție, cortegiul funerar s-a pus din nou în mișcare. Sicriul lui Emeric Ienei, așezat pe afetul de tun, este însoțit de familie, foști jucători, oficiali și sute de oameni care au rămas până la final pentru a-l conduce pe ultimul drum.
UPDATE 15:00 » Imagini impresionante cu familia lui Ienei după discursul nepotului
După ce Darius Ienei, nepotul legendarului antrenor, a rostit câteva cuvinte pline de emoție, familia s-a strâns în jurul sicriului. Scenele au fost copleșitoare, iar lacrimile nu au mai putut fi stăpânite.
Sunt niște vorbe pe care vreau să vi le împărtășesc, fiindcă consider că îl reprezintă în totalitate. Nu există statuie suficient de mare pentru demnitate. Nu există bust care să cuprindă tăcerea frumoasă, calmă, venită din valori. Dar există memorie. Și totuși există inimă. Emeric Ienei a plecat așa cum a trăit, fără să ceară nimic. Noi suntem cei care îi datorăm totul. Astăzi, România fotbalistică nu pierde doar un mare tehnician, pierde un domn al ei.
Pierde un fel de a fi. Asta pentru cei care au ochi să vadă și urechi să audă: Emeric Ienei rămâne nu doar în istorie, ci în conștiință, pentru că adevărata performanță nu este trofeul, ci amprenta. Ce trebuie să știe generația tânără este că moștenirea iubitului meu bunic va trăi prin familia sa, prin jucătorii pe care i-a antrenat și prin toți cei inspirați de modestia, bunătatea și dăruirea acestuia.
Așadar, acesta nu este un mesaj de rămas bun, pentru că de acum înainte îl vom purta în minte, în suflet și-n gândire, fiindcă legendele nu mor niciodată. Te iubim, bunicu! Vă mulțumesc mult!
- Darius, nepotul lui Emeric Ienei
UPDATE 14:55 » Eduard Danilof, comandantul Stelei, a ținut un discurs
După nepotul lui Emeric Ienei, microfonul a fost preluat de Eduard Danilof, comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua. Acesta a vorbit despre uriașa moștenire pe care Ienei a lăsat-o clubului roș-albastru și fotbalului românesc.
UPDATE 14:50 » Nepotul lui Emeric Ienei, Darius, a luat cuvântul
După discursul crainicului local, Darius Ienei, nepotul marelui antrenor, a urcat la microfon. Vizibil emoționat, el le-a vorbit celor prezenți despre bunicul său, omul din spatele trofeelor și al performanțelor istorice.
UPDATE 14:45 » Burleanu și Bodescu au plecat. După slujba religioasă, un crainic local a preluat microfonul
Ceremonia religioasă s-a încheiat la cimitirul din Oradea. Preotul a rostit ultimele rugăciuni, iar apoi microfonul a fost preluat de un crainic sportiv local, care a început să vorbească despre cariera și moștenirea lui Emeric Ienei.
Între timp, Răzvan Burleanu și Gabriel Bodescu, reprezentanții Federației Române de Fotbal, au părăsit locul ceremoniei după ce au depus coroanele și au adus un ultim omagiu.
UPDATE 14:30 » Imagini copleșitoare de la înmormântarea lui Emeric Ienei, cu Marius Lăcătuș, Ladislau Boloni, Gabi Balint sau Tudorel Stoica
UPDATE 14:25 » Slujba de înmormântare, oficiată în română și maghiară
Ceremonia de la cimitirul din Oradea a continuat într-o atmosferă profund emoționantă. Slujba religioasă, oficiată atât în limba română, cât și în limba maghiară, în semn de respect pentru originile și identitatea lui Emeric Ienei.
UPDATE 14:15 » Gino Iorgulescu, președintele LPF, a trimis cea mai mare coroană
Printre numeroasele coroane depuse la mormântul lui Emeric Ienei, cea mai impunătoare îi aparține lui Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal.
UPDATE 14:10 » Coroane de flori trimise de Nicușor Dan, Ilie Năstase, Ion Țiriac și Cosmin Olăroiu
Printre numeroasele coroane depuse la mormântul lui Emeric Ienei se află și unele venite din partea unor nume importante ale vieții publice și sportive din România.
Președintele României, Nicușor Dan, dar și foștii mari sportivi Ilie Năstase și Ion Țiriac au transmis coroane de flori, în semn de respect pentru marele antrenor.
Un omagiu special a venit și din partea lui Cosmin Olăroiu.
UPDATE 14:00 » Coroana de la FCSB, lângă coroana suporterilor de la Steaua
Un moment simbolic a avut loc la cimitirul din Oradea, acolo unde coroana trimisă de FCSB a fost așezată lângă cea adusă de suporterii Stelei.
Două nume despărțite de ani de dispute s-au regăsit acum, în semn de respect pentru Emeric Ienei, cel care a unit generații și culori prin performanță și demnitate.
UPDATE 13:50 » Sicriul lui Emeric Ienei a ajuns la cimitir. Aproximativ 500 de oameni l-au condus pe ultimul drum
Cortegiul funerar a ajuns la cimitirul din Oradea, acolo unde aproximativ 500 de oameni au venit să-l însoțească pe Emeric Ienei pe ultimul drum.
În momentul în care afetul de tun a pătruns pe aleea principală, zeci de torțe au fost aprinse, luminând drumul spre locul de veci. Fanii au aplaudat și au scandat numele legendarului antrenor.
UPDATE 13:45 » Imagini copleșitoare de la funeraliile lui Emeric Ienei
UPDATE 13:40 » Legendele Stelei, în lacrimi, îl conduc pe ultimul drum pe marele antrenor Emeric Ienei
UPDATE 13:30 » Cortegiul funerar a plecat spre cimitir
După slujba religioasă de la Biserica Militară a Garnizoanei Oradea, cortegiul funerar cu sicriul lui Emeric Ienei a plecat spre cimitir.
UPDATE 13:20 » Steaua '86 a ajuns la funeralii
Foștii mari jucători ai Stelei din echipa care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986 au sosit împreună pentru a-l omagia pe antrenorul lor, Emeric Ienei.
Au venit, împreună, Tudorel Stoica, Miodrag Belodedici, Laszlo Boloni, Adrian Bumbescu, Gabi Balint, Daniel Stângaciu și Marius Lăcătuș, toți vizibil emoționați.
UPDATE 13:15 » Alisa Ienei, nepoata legendarului antrenor, a interpretat imnul României în fața sicriului
Ceremonia funerară a fost marcată de un moment cu totul special. Alisa Ienei, nepoata legendarului antrenor, a interpretat imnul României în fața sicriului, a familiei și a zecilor de oameni veniți să-l omagieze.
Știrea inițială
FOTO. Emeric Ienei, înmormântat în Cimitirul „Rulikowski” din Oradea
Printre primele coroane depuse a fost cea a grupului „Old Boys 1947”, cu un mesaj emoționant: „O stea urcă în rai, cortinele sunt trase. E cel ce a scris istorie cu Steaua în ’86!”.
Deocamdată, la ceremonie sunt prezenți mai ales membrii familiei. Din lumea sportului au ajuns soția lui Helmuth Duckadam și fostul mare handbalist Cristian Gațu.
Puțin mai târziu au sosit și Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB, alături de Cătălin Făiniși, ofițerul de presă al clubului.
Biserica Militară a Garnizoanei Oradea este o biserică de lemn situată vizavi de Muzeul Militar. A fost construită în anul 2001 și este închinată Înălțării Domnului și Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Locul nu a fost ales întâmplător. În 1998, Emeric Ienei, colonel în retragere în cadrul Ministerului Apărării Naționale, a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea). Din acest motiv, ceremonia are loc într-un cadru militar, cu onoruri speciale.
Emeric Ienei s-a născut pe 22 martie 1937 în comuna Agriș, la aproximativ 160 de kilometri de Oradea.
Emeric Ienei se identifică în primul rând cu Steaua București, de numele lui fiind legată cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, cucerirea Cupei Campionilor Europeni în 1986.
Numele fostului mare antrenor, decedat pe 5 noiembrie, la vârsta de 88 de ani, va rămâne veșnic în Oradea, orașul în care s-a stabilit din 1978 și care i-a intrat imediat la inimă.
Cimitirul Rulikowski din Oradea se întinde pe 9 hectare, deschis în urmă cu mai bine de 155 de ani și care poartă numele martirului polonez Cazimir Rulikowski, erou al Revoluției de la 1848, îngropat și el aici.
Antrenorul care a adus Cupa Campionilor Europeni va fi înhumat lângă fosta lui soție, Ileana Gyulai Ienei, care a murit în august 2021.
10 cifre reper din cariera de antrenor a lui Emeric Ienei:
386 meciuri în prima divizie cu Steaua, FC Bihor, CS Târgovişte și U Craiova. Palmares: 218 victorii, 79 remize, 89 eșecuri
6 titluri de campion, toate cu Steaua: 1975/76, 1977/78, 1984/85, 1985/86, 1986/87, 1993/94. În 1976 a oprit o serie de 8 ani fără titlu, cea mai lungă din istoria roş-albaştrilor
4 Cupe ale României: 1975/76, 1984/85, 1991/92, 1998/99
Cupa Campionilor Europeni 1985/86
51 de meciuri la naţionala României: 23 victorii, 14 remize, 14 eșecuri
A calificat România la CM 1990, după o pauză de 20 de ani
A fost antrenorul României la CE 2000, de numele lui legându-se și prima victorie la un turneu final continental, 3-2 cu Anglia
A reuşit prima calificare din grupele unui turneu mondial (CM 1990) şi prima din grupele unui turneu european (CE 2000)
A condus Steaua în 31 de partide europene. Palmares: 13 victorii, 8 remize, 10 eșecuri. Finala cu FC Barcelona a fost al 13-lea meci
E tehnicianul cu cele mai multe Derby-uri Steaua - Dinamo, 23 (19 în campionat și 4 în Cupă)
Carte de vizită Emeric Ienei:
Data nașterii: 22 martie 1937
Locul nașterii: Agrișu Mare, comuna Târnova ( Arad)
Post: mijlocaș defensiv
Echipe la care a jucat ca senior: Flacăra Roșie Arad (1955-1956), CCA , Steaua (1957-1969), Kayserispor (Turcia, 1969-1971)
Echipa națională: 12 meciuri (1959-1964)
Echipe antrenate: Steaua( secund, 1972-1973), Steaua (1975-1978), FC Bihor (1978-1979), CS Târgoviște (1981-1982), Steaua (1983-1984), Steaua (1984-1986), România (1986-1990) Steaua (1991), Ungaria (1992-1993), Mol Fehervar (1993), Steaua (1993-1994), Panionios (1995-1996), FCU Craiova (1996), Steaua (1999), România (2000)
{{text}}