În cadrul emisiunii „România în direct” de la Europa FM, jurnalistul Cătălin Striblea a abordat tema violenței și abuzurilor din sportul românesc # Două foste gimnaste, sub protecția anonimatului, au dezvăluit cum au fost abuzate și torturate de fosta antrenoare Camelia Voinea, la Constanța. # O ascultătoare care a practicat gimnastica la Dinamo a povestit, la rândul ei, experiențe înfiorătoare despre modul în care erau tratate micile sportive.
Violența și abuzurile din sportul românesc sunt o poveste veche, dar și actuală.
După ce Denisa Golgotă a declarat, la întoarcerea de la Campionatele Mondiale, că a fost amenințată și hărțuită, fără a menționa nume, siteul golazo.ro a publicat două mărturii ale fostelor gimnaste, care au vorbit sub protecția anonimatului despre ce au îndurat în sala de la Constanța din partea antrenoarei Camelia Voinea, mama Sabrinei Voinea.
Pornind de la aceste mărturii, jurnalistul Cătălin Striblea a discutat subiectul abuzurilor în sportul românesc în emisiunea „România în direct” de la Europa FM, sub titlul „Bătaia face olimpici?”.
„Profesorul îl înjura de mamă și de tată, de față cu mine, fără nicio jenă”
Primul interlocutor a fost tatăl unui copil care s-a confruntat cu abuzuri în trei sporturi diferite. „Mă numesc Voinea Marian. Când am fost copil, am făcut și eu handbal de performanță. Am ajuns până în naționala României, ca portar. Am făcut șase ani la Dinamo, dar am plecat pentru că profesorul de atunci ne bătea cu prosopul ud peste picioare, peste față, pe unde apuca. Anii au trecut, am și eu un băiat. L-am dat la o școală cu profil sportiv, la înot.
A făcut acolo cinci ani. Profesorul îl înjura de mamă și de tată, de față cu mine, fără nicio jenă. I-am spus: «Domn’ profesor, nu e normal să faceți așa», dar, cumva, mă gândeam la bătăile pe care le-am luat eu. Băiatul meu, fiind mai rebel, am zis: «Poate îl disciplinează». El nu dădea direct în el, însă îi punea pe alți băieți mai mari să-l lovească. Le spunea: «Du-te la Voinea și chelfănește-l un pic!»”, a povestit ascultătorul.
„L-am mutat apoi la polo, la Clubul Triumf. Credeam că am scăpat de un abuz, dar am dat peste altul. Profesorul de acolo îl înjura de față cu noi. L-am filmat și am făcut reclamații la Ministerul Învățământului. Mi s-a spus: «Domnule, e singurul antrenor de polo». Am vorbit cu colegi și prieteni care aveau copii acolo, iar toți mi-au spus: «Lasă-l în pace, asta e. Ce să faci acum, să nu mai lași copiii la sport?»”, a continuat Marian Voinea.
După experiențele din sporturile acvatice, tatăl l-a îndrumat pe fiu către fotbal. „A fost și la fotbal, dar și acolo era la fel. Părinții din tribună își înjurau propriii copii și pe ai altora. Îi ziceam unuia: «Te rog, vorbește frumos, că sunt tatăl lui». Și el îmi răspundea: «Ce, bă, că eu sunt a lu’ sabie-târâș, fac, dreg...». Nu s-a schimbat nimic. În ziua de azi, e aceeași situație la orice disciplină, cu mici excepții: profesorii înjură copiii, îi jignesc în toate felurile.
Vă dau cuvântul meu de onoare: am rămas consternat în tribunele unde se juca fotbal. Părinții nu spun nimic. Antrenorul îi înjură de mamă și de tată, iar părinții par hipnotizați”, a subliniat Marian Voinea.
El a adăugat că băiatul său a renunțat la sport: „Din păcate, nu mai face, din cauza profesorului de la Clubul Triumf. I-a făcut rapoarte la liceu și a trebuit să-l mut. Din clasa 0 până în clasa a VIII-a a fost la un liceu sportiv. Acum învață la un alt liceu, care nu este sportiv”.
Sunt foarte dezamăgit, dar, din păcate, nu se va schimba nimic, pentru că toți directorii și profesorii sunt puși politic acolo. Am dus imagini și înregistrări când am depus reclamația, am arătat cum îl înjură și mi s-a spus: «Da, o să luăm măsuri». Măsura care s-a luat a fost că am fost nevoit să-mi mut copilul. Și nu e un caz singular. La fiecare sport la care l-am dat, a fost la fel. Îmi pare foarte rău. Am vrut ca fiul meu să facă sport, nu i-am cumpărat PlayStation sau calculator ca să nu-l țintuiesc în casă. Toți colegii lui la înot erau «pufuleți» — foarte grași. Părinții îi dădeau la sport ca să mai slăbească. Copilul meu era singurul care era slab
- Marian Voinea, ascultător Europa FM
Un caz cutremurător la Dinamo, la începutul anilor ’90 în gimnastică
O altă ascultătoare, Claudia, fostă gimnastă la Dinamo, a povestit: „Am făcut gimnastică de performanță la Dinamo din 1987 până prin 1992. A trebuit să mă opresc pentru că nu mai făceam față terorii. Mâncam bătaie absolut zilnic, eram jignite zilnic, de mai multe ori pe zi. Cele mai performante dintre noi erau bătute și mai tare, pentru că, spuneau antrenorii, «performanța se face doar cu bătaie». Pot confirma că în trecut așa se practica. Nu știu cum mai este astăzi”.
„Bătaie însemna că, dacă făceam o greșeală, eram întinse pe jos, pe parchet, se scotea o șipcă din podea și eram bătute cu bestialitate la fund până ne învinețeam. În vestiare, ne analizam vânătăile ca să vedem care e mai lovită! Ascundeam totul acasă, pentru că ni se părea că noi am greșit și meritam pedeapsa”.
„Uneori eram atârnate de barele paralele și ni se spunea că nu avem voie să ne dăm jos. Antrenorii plecau în birouri, își făceau o cafea, iar noi rămâneam acolo. Nu știu cât stăteam – poate jumătate de oră, poate o oră. Prima care cădea era bătută cel mai tare, cu palme, cu picioare, cu șipca din parchet. Bătăturile ni se rupeau, aveam carne vie, iar apoi ni se cerea să întindem palmele ca să primim nuiele peste ele. Alergam până la epuizare, până vomam”.
„O colegă a fost bătută până nu s-a mai putut ridica. Au chemat Salvarea și a murit după trei zile. Se întâmpla pentru că ne pregăteam de un concurs național. Avea exercițiul la sol pe care îl repetase deja de șapte ori, dar antrenorul voia zece.
Când s-a oprit, a fost lovită și aruncată pe sol, până când a spus că nu se mai poate ridica. Tatăl ei a venit întâmplător la sală, s-a chemat Salvarea, a fost dusă la Spitalul Floreasca și a murit după trei zile. I-au rupt coloana. Cazul a fost mediatizat atunci, prin 1991-1992.
Acasă, când povesteam, auzeam același lucru: că performanța nu se face fără bătaie. Eu, la un moment dat, am cedat. Într-o zi am vrut să plec din sală și am spus că pot să mă bată, pot să-mi facă orice, dar eu nu mai pot! Totuși, nu am spus acasă că vreau să renunț, pentru că mi-era teamă. Ce m-a salvat a fost o operație pe care am avut-o la aproape 10 ani. Mi-am revenit greu și nu am mai putut ține pasul cu celelalte fete. După evenimentul acela în care a murit colega noastră, echipa s-a destrămat.
Am intrat în lumea asta și ni se părea normal. Ascundeam vânătăile de părinți pentru că ni se părea că noi eram de vină. Nu mai spun de cântăritul zilnic, de mâncatul la cantină câte două fete dintr-o farfurie, ca să nu mâncăm prea mult! Era tortură la toate nivelurile”, a dezvăluit ea.
Fosta gimnastă a spus că motivația lor era imaginea Aureliei Dobre, triplă campioană mondială, al cărei portret mare era expus în sala de la Dinamo. „O medalie nu merită atâta sacrificiu”, a spus ea, adăugând că nu și-ar da niciunul dintre cei trei copii la sport de performanță.
În cadrul emisiunii lui Cătălin Striblea au existat și mărturii care au arătat că există și exemple pozitive, la ciclism, scrimă sau alte sporturi.
{{text}}