Andreas Schjelderup (21 de ani), fotbalistul lui Benfica și jucătorul echipei naționale a Norvegiei, a făcut o dezvăluire șocantă, recunoscându-și vinovăția pentru distribuirea de materiale ilegale cu minori și fiind acum urmărit penal.
Fotbalul norvegian este în stare de șoc după mărturisirea mijlocașului. Schjelderup, printr-o postare pe rețelele de socializare, și-a asumat întreaga responsabilitate pentru faptele sale, care au avut loc în urmă cu doi ani. În declarația sa amplă, jucătorul a explicat circumstanțele în care a comis infracțiunea, vorbind despre o acțiune nechibzuită.
Andreas Schjelderup, explicații puerile: „Întotdeauna făceam schimb de glume și meme-uri”
Schjelderup a descris actul său drept o „greșeală stupidă, izolată”, pentru care regretă profund, subliniind că intenția sa nu a fost să facă rău persoanelor implicate.
A confirmat, de asemenea, că, atunci când poliția daneză l-a contactat anul acesta, a cooperat pe deplin cu autoritățile.
Îmi asum întreaga responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat și pentru ceea ce am făcut, dar este important pentru mine să înțelegeți contextul episodului. La acea vreme locuiam în Danemarca. Am primit un scurt videoclip și, fără să mă gândesc de două ori, l-am trimis unui prieten câteva secunde mai târziu.
Întotdeauna făceam schimb de glume și meme-uri, așa cum fac mulți adolescenți. Când am primit acest videoclip și l-am trimis, am făcut-o ca de obicei, fără să realizez că era diferit. Am văzut doar primele secunde, nu și ce arăta videoclipul după un timp. Prietenul meu, care a văzut videoclipul câteva secunde mai târziu, a spus imediat că este ilegal să-l trimit, așa că l-am șters imediat. Din păcate, la acel moment, nu m-am gândit la consecințe, nici că ar putea fi ilegal să-l distribui. Ar fi trebuit să înțeleg gravitatea situației, dar nu am făcut-o atunci.
Am fost acuzat de infracțiune și probabil voi fi condamnat în curând – probabil cu suspendarea pedepsei. Nu am scuze. Ceea ce am făcut în Danemarca atunci a fost ilegal și greșit. Sper că greșeala mea îi va determina pe alți oameni să nu facă aceeași greșeală după ce vor auzi sau vor citi povestea mea.
În încheiere, și-a cerut scuze victimelor, familiei sale, clubului său și fanilor pe care i-a dezamăgit. „În acest moment, aș vrea să mă pot întoarce în timp și să-mi corectez greșeala. Nu am făcut niciodată nimic ilegal în trecut, nici nu am avut vreun contact cu poliția, așa că a fost un șoc mare pentru mine mult timp.
- mesajul postat de Andreas Schjelderup pe Instagram
În acest sezon, norvegianul a bifat 17 meciuri pentru Benfica, marcând de două ori.
{{text}}