FCSB a trăit un meci cu emoții uriașe la Sibiu, în fața celor de la Hermannstadt, în etapa a 16-a din Superligă. Campioana a condus cu 1-0, dar a fost întoarsă de gazde și a scos doar un punct, scor 3-3, după o repriză secundă plină de tensiune, eliminări și faze controversate.
Marcatorul golului de 2-2 pentru campioană, David Miculescu, a vorbit la finalul partidei despre prestația echipei și momentele decisive ale jocului.
David Miculescu, sincer după meci: „Am făcut un meci bun, dar n-am reușit să câștigăm”
„A fost un meci bun, dar n-am reușit să câștigăm. Până la cartonașul roșu eram pe ei, dominam, dar o greșeală personală a lui Bîrligea i-a readus în joc.
Au făcut 3-2, dar spre bucuria noastră, Politic a egalat și e bine că am plecat măcar cu un punct de aici”, a spus Miculescu la Prima Sport.
Miculescu a subliniat că, până la eliminarea care a schimbat soarta partidei, FCSB a avut controlul meciului: „Nu au jucat rău nici ei, dar noi am venit să luăm cele trei puncte. În prima repriză am condus jocul, am avut posesia și ocaziile, iar în a doua repriză, după eliminare, s-a dezechilibrat totul”.
David Miculescu a vorbit și despre faza golului: „Îi zic mereu lui Radunovic să centreze pe bara a doua”
Miculescu a explicat și automatismele create la goluri: „Tot timpul îi zic lui Radunovic să centreze pe bara a doua. De data asta am marcat, dar din păcate n-am luat cele trei puncte. Vine pauza echipei naționale și sperăm să revenim mai puternici după ea”.
Miculescu a vorbit și despre convocarea la echipa națională și cele două partide care urmează:
Avem două meciuri importante la națională. Cu Bosnia e cel mai important, mergem acolo să câștigăm. Venim după un rezultat bun cu Austria, știm fotbal, nu cum se zicea că nu suntem aceiași jucători. Mai ales că unii colegi vin după evoluții foarte bune, atât în campionat, cât și în Champions League
- David Miculescu
Situația în clasamentul Superligii
După acest egal, FCSB a urcat pe locul 9, cu 20 de puncte, la egalitate cu Universitatea Cluj. De cealaltă parte, Hermannstadt a ajuns la 11 puncte, dar rămâne penultima în clasamentul ligii.
În etapa viitoare, FCSB joacă acasă cu Petrolul Ploiești, iar Hermannstadt merge pe terenul nou-promovatei Metaloglobus.
{{text}}