Lionel Messi (38 de ani) a făcut o vizită-surpriză pe stadionul Barcelonei proaspăt renovat și a recunoscut că visează să revină cândva la clubul catalan, potrivit abola.pt.
Starul argentinian a vizitat în secret șantierul de la Spotify Camp Nou și a postat un mesaj care reaprinde speranța fanilor că revenirea sa în Europa este posibilă.
Plecat de la Barcelona în 2021, Messi și-a arătat mereu atașamentul față de club, chiar dacă relațiile dintre anturajul său și actuala conducere, condusă de Joan Laporta, au rămas tensionate.
FOTO. Lionel Messi, vizită-surpriză pe Camp Nou
Actualul jucător al lui Inter Miami a publicat o postare în care a remarcat progresele lucrărilor de la Spotify Camp Nou, stadion pe care Barcelona speră să revină chiar luna aceasta, după aproape doi ani de absență.
În mesaj, Messi a lăsat din nou să se înțeleagă că își dorește să se întoarcă într-o zi la clubul care l-a consacrat.
„M-am întors într-un loc care mi-a lipsit enorm. Un loc unde am trăit cele mai fericite momente și unde voi m-ați făcut să mă simt, de nenumărate ori, cea mai fericită persoană din lume”, a scris Messi pe rețelele de socializare.
Câștigătorul a opt Baloane de Aur a spus că își dorește să revină într-o zi și a mărturisit că regretă faptul că nu a avut ocazia să-și ia rămas-bun de la fani pe Camp Nou.
„Sper ca într-o zi să mă pot întoarce, și nu doar pentru a-mi lua rămas-bun ca jucător, lucru pe care nu am reușit niciodată să-l fac”, a spus el.
Trebuie spus că Barcelona încearcă de mai mult timp să organizeze un eveniment de omagiere pentru Messi, însă până acum nu s-au înregistrat progrese concrete.
Între timp, au apărut zvonuri potrivit cărora argentinianul ar putea avea un rol în viitoarele alegeri prezidențiale ale clubului, sprijinind unul dintre candidații aflați în opoziție cu Joan Laporta.
{{text}}