Nu e liniște la Craiova după ce Mirel Rădoi (44 de ani) și-a dat demisia luni. Tehnicianul a părăsit clubul în urma eșecului cu UTA Arad, scor 1-2, iar oltenii se vor orienta către un antrenor străin. Fostul internațional Ciprian Marica (40 de ani) a taxat această situație.
Deși nimeni din conducerea clubului nu i-a cerut public lui Rădoi să plece, antrenorul n-a putut fi întors din drum, iar Craiova vrea să numească până miercuri un „principal”, astfel încât acesta să aibă la dispoziție pauza competițională în care să cunoască jucătorii.
Ciprian Marica îl „taxează” pe Mirel Rădoi, după ce și-a dat demisia de la Craiova: „Bă, ar trebui să îți cumperi clubul tău! Că altfel ajungi în situații din astea permanent”
Marica e de părere că la Craiova era instabilitate tocmai din cauza faptului că Rădoi a amenințat în mai multe rânduri cu demisia.
Îi propune să-și cumpere propriul club, astfel încât să aibă libertate totală atunci când ia decizii. În viziunea lui Marica, plecarea lui Rădoi era inevitabilă, iar cea mai bună soluție ar fi să devină patronul unui club.
„Vreau să mă abțin, nu de alta, dar... bine că în sfârșit s-a terminat cumva! Că săracii ăia de la Craiova stăteau într-un stres etapă de la etapă, sincer! Discuțiile și faptul că a mai spus de nu știu câte ori că vrea să plece, că pleacă, îi țineau pe cei de acolo într-o alertă continuă și căutau soluții și se tot rugau de el.
Rădoi, care e un tip foarte... dar mai nou așa, îl cunosc pe Rădoi, că am stat atât timp la echipa națională. Poziția asta de antrenor l-a făcut să fie foarte sensibil, foarte dur.
Foarte... Cel mai indicat pentru mine, dacă ar fi să îi spun ceva lui Rădoi, bă, ar trebui să îți cumperi clubul tău! Trebuie să ai echipa ta, să faci ce vrei tu. Că altfel ajungi în situații din astea permanent.
El a mai avut o tentativă să cumpere o echipă. Chiar el a și declarat că vrea să cumpere, să asocieze o treabă. E cel mai indicat, că el nu este deloc maleabil, vrea să controleze tot și lucrul ăsta se poate întâmpla doar dacă e echipa ta. Altfel, nu ai cum să faci de unul singur tot ce vrei tu”, a spus Marica, pentru sport.ro.
Mirel Rădoi a semnat cu Craiova pe 29 ianuarie 2025. A stat pe bancă în 44 de meciuri, a obținut 23 de victorii și o medie de 1,77 de puncte/meci.
Mirel mi-a spus că regretă, dar că este epuizat emoțional. El a zis că, decât să facă rău echipei, mai bine pleacă, că nu este în regulă ce se întâmplă.
A fost o presiune din toate punctele de vedere, chiar și aseară, când am pierdut, nu poate nimeni să acuze jucătorii că nu și-au dorit.
- Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova
{{text}}