Sporturi   •   Baschet   •   LNBM

CSM CSU Oradea, liderul solitar al Ligii Naționale de Baschet Masculin: Gian Clavell, MVP-ul rundei! Cum arată clasamentul

Gian Clavell, MVP-ul etapei a 8-a în LNBM/Foto: fiba.basketball

Articol de David Istrate   —  marți, 11 noiembrie 2025

Luni, 10 noiembrie, s-a încheiat etapa a 8-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin, iar CSM CSU Raiffeisen Oradea a rămas liderul solitar al campionatului. MVP-ul rundei a fost Gian Clavell, vedeta lui CS Vâlcea 1924, care a avut o nouă prestație excelentă.

În acest weekend prelungit, a început a doua jumătate a turului Ligii Naționale de Baschet Masculin. Cele mai spectaculoase partide s-au desfășurat la Oradea, Râmnicu Vâlcea și Ploiești.

CSM CSU Oradea, triumfătoare în derby-ul cu CS Rapid București, cealaltă echipă neînvinsă

În startul rundei, CSM Târgu Mureș s-a impus pe terenul lui CSM Galați cu 89-76, iar ardelenii au obținut a doua din cele trei victorii pe care antrenorul Peter Farago le-a pus drept condiție pentru a nu-și da demisia.


Dacă scaunul tehnicianului maghiar pare ceva mai sigur în acest moment, situația lui Geert Hammink, antrenorul lui CSU Sibiu, este incertă. Galben-albaștrii au fost învinși de Dinamo București cu 86-74, iar aceștia au ajuns la un bilanț de 2 victorii și 6 înfrângeri.

Derby-ul etapei s-a desfășurat la Oradea, acolo unde vicecampioana României a primit vizita lui CS Rapid București. Înaintea acestui joc, cele două formații aveau bilanț identic: 6-0. Grație unor evoluții solide ale lui Jaizec Lottie, Thomas Bropleh, Kris Richard și Kalif Young, gazdele s-au impus cu 84-76 și, după 8 runde, CSM Oradea este liderul solitar al Ligii Naționale.

O altă confruntare intensă a avut loc la Râmnicu Vâlcea, unde trupa lui Arturo Alvarez s-a duelat cu FC Argeș Basketball. În cele din urmă, „lupii negri” au câștigat cu 82-75, profitând de prestația lui Gian Clavell (27 de puncte, 9 pase decisive, 7 recuperări, +32 la eficiență), care este MVP-ul etapei.

Runda a 8-a s-a încheiat cu disputa dintre CSM Petrolul Ploiești și CSA Steaua București. Ambele echipe au arătat un apetit ofensiv ridicat și, după un final echilibrat, prahovenii s-au impus cu 90-88.


Rezultatele etapei a 8-a

  • CSM Galați vs. CSM Târgu Mureș: 76-89

  • CS Dinamo București vs. CSU Sibiu: 86-74

  • CSM CSU Raiffeisen Oradea vs. CS Rapid București: 84-76

  • CSO Voluntari vs. CSM Corona Brașov: 96-77

  • CSM Târgu Jiu vs. SCM Timișoara: 75-99

  • CS Vâlcea 1924 vs. FC Argeș Basketball: 82-75

  • CSM Petrolul Ploiești vs. CSA Steaua București: 90-88

Clasamentul LNBM după 8 etape

Clasamentul Ligii Naționale după 8 etape/Foto: captură frbaschet.ro

Programul rundei a 9-a

Joi, 13 noiembrie

  • CSM Târgu Mureș vs. CSM Târgu Jiu – ora 19:00

Vineri, 14 noiembrie

  • FC Argeș Basketball vs. CSO Voluntari – ora 19:00

Sâmbătă, 15 noiembrie

  • CSU Sibiu vs. CSM Galați – ora 18:00

  • CSM CSU Oradea vs. SCM U Craiova – ora 19:00

  • CSM Corona Brașov vs. CSM Petrolul Ploiești – ora 20:00

Duminică, 16 noiembrie

  • CS Rapid București vs. CS Vâlcea 1924 – ora 20:30

Luni, 17 noiembrie

  • CSA Steaua Sharks București vs. CS Dinamo București – ora 19:00

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.