Cei doi antrenori sunt la fel de vinovați ca și cel sub tutela căruia s-au complăcut atâta vreme
Patronul campioanei a mărturisit (am folosit termenul creștinesc-ecumenic, de mărturisire, pentru că mai există și exprimarea gregară „a dat din casă”) că Elias Charalambous, nu demult, i-a cerut să plece de la echipă, asumându-și sezonul mai slab al echipei. Acum, astăzi, dintr-o dezvăluire GSP, aflăm că și Mihai Pintilii ar avea absolut aceleași intenții.
Vârful triunghiului isoscel
La FCSB, timp de mai bine de doi ani și jumătate, nedumerirea a fost cine dintre Charalambous și Pintilii e al doilea și cine e al treilea pe lista competențelor tehnico-tactice. Cine e primul n-a fost niciodată o enigmă.
Acest triunghi isoscel, cu vârful în Pipera și cu celelalte două laturi aproximativ egale coborâte la baza de la Berceni părea o minune a geometriei plane. Dovedea că se poate și așa. Anume ca formația și schimbările să se facă din vârful figurii, iar celelalte două colțuri să nu scoată o silabă, ci doar să conducă niște antrenamente.
Rețeta infailibilă?
Când se câștigă de două ori la rând campionatul, când traseele europene sunt lungi, când banii de la UEFA sunt mulți, când derby-urile interne și mecurile internaționale se dispută cu casa închisă, înseamnă că sistemul cu un stăpân și cu doi executanți e infailibil. Că nu-l folosesc și alții, e treaba lor.
La FCSB rețeta a fost perfectă aproape o mie de zile. Acum au început să apară vulnerabilitățile mecanismului, lucrurile scârțâie, vinovatul e unul singur, dar de plecat probabil că vor pleca ceilalți doi. Anume Charalambous și Pintilii.
A făcut ce i s-a spus
Elias Charalambous și Mihai Pintilii / foto: ImagoCererea de despărțire adresată patronului de către tehnicianul cipriot a fost respinsă aproape brutal. Nu pleci, de ce să pleci, tu n-ai greșit, eu am făcut și echipa, și schimbările, i s-a transmis lui Elias.
Antrenor bun sau rău, Charalambous n-ar fi întrerupt niciodată asaltul ofensiv al echipei sale în meciul cu Young Boys printr-o schimbare fără sens și nici n-ar fi recurs la Basel la două înlocuiri eminamente defensive într-un moment în care echipa sa era condusă. Dar așa i s-a spus, așa a făcut. Prin urmare, vorba patronului, nu e vinovat și n-are de ce să plece. Și atunci, ce să facă? Să rămână și să facă mai departe ce i se spune?
Pleacă ei, vin alții la fel
Faptul că Elias a dorit despărțirea și că Pintilii se pare că vrea și el să plece nu șubrezește modul de lucru de la FCSB (deja universal arhicunoscut), ci doar ar putea schimba numele executanților. În locul celor de-acum, vor veni alții. Tot nume insuficient de sonore pentru o echipă de astfel de dimensiuni. Fie oameni la început de carieră, fie tehnicieni care au probleme cu patalamalele, niciodată vreun antrenor mare, pentru că acela nu va accepta niciodată tutela de la Palat.
În ceea ce-i privește pe cei doi, probabil că ei vor urma la un moment dat cariere individuale, în care ar putea avea succes. Asta însă doar în măsura în care își vor redobândi reflexele de a gândi singuri. Dar după aproape trei ani de penitență, lumina soarelui te orbește și trebuie să treacă un timp până te obișnuiești cu ea. Asta dacă nu vrei să rămâi pe veci în întuneric, atent doar la clipirile ecranului care te anunță formația și schimbările.
{{text}}