Victor Pițurcă (69 de ani) a spus care este singurul loc în care ar fi tentat să mai antreneze.
Victor Pițurcă nu a mai antrenat din 2020. Ultima aventură a fostului selecționer a fost la Universitatea Craiova, echipa lui Mihai Rotaru, patronul cu care a intrat în conflict după despărțire.
Victor Pițurcă a spus unde ar mai vrea să antreneze: „Undeva prin Golf, la căldură, la soare”
Tehnicianul a dezvăluit că ar fi interesat de o aventură în zona Golfului, unde a mai pregătit-o pe Al Ittihad. A spus că a mai primit propuneri, însă nu dorește să pregătească echipe care nu se bat pentru primele locuri.
„Aș fi atras să antrenez undeva prin Golf, la căldură, la soare. Am mai primit propuneri, dar de echipe mici nu sunt interesat.
Uitați-vă în CV-ul meu, am antrenat 5-6 echipe. Puteam să merg în zona Golfului la echipe de mijlocul clasamentului, dar niciodată nu am acceptat”, a spus Victor Pițurcă, la Digi Sport.
În cariera lui de antrenor, Victor Pițurcă le-a pregătit pe Steaua, FCSB, FCU Craiova, Universitatea Craiova și Al Ittihad. A fost selecționerul României în două rânduri, dar și al naționalei de tineret.
Victor Pițurcă / Sursă foto: Cristi Preda (GSP)Are în palmares doar două trofee, un titlu de campion al României și o Cupă, ambele cucerite cu Steaua.
Eu am plecat de la Craiova că am plecat eu, am simțit că nu am nicio șansă să obțin rezultatele pe care mi le doream. După ce am plecat, Mihai Rotaru a ieșit și a spus «dom'le, Pițurcă a fost schimbat».
Poate voia să plec, dar nu m-a schimbat, că dacă mă schimba trebuia să îmi dea banii, 500.000 de euro. Un lucru urât pe care l-a spus. Să nu mai spun de Tavi Popescu (n.r. junior la acea vreme la Universitatea), despre ce îmi punea în cârcă, că a plecat din cauza mea.
- Victor Pițurcă
{{text}}