Rafael Nadal, 39 de ani, a fost confruntat cu o întrebare interesantă, inspirată de Muntele Rushmore, pe care sunt sculptate chipurile celor mai importanți patru președinți americani. Tenismenul spaniol a fost întrebat care patru jucători, în opinia sa, ar merita o astfel de onoare în lumea tenisului.
Răspunsul său a fost direct și, pentru unii, neașteptat: „Probabil Rod Laver, Novak Djokovic, Roger Federer și, sincer să fiu, probabil și eu”, a declarat Nadal zâmbind, surprinzând-o ușor pe jurnalista unei reviste.
Nadal a numit cei mai buni 4 jucători din istorie
Mulți sportivi, în situații similare, evită să se includă pe ei înșiși, așa că jurnalista a comentat: „Sunt foarte fericită că v-ați inclus și pe dumneavoastră”. Rafa a adăugat, puțin confuz: „Sunt suficient de modest, dar să fim clari. La urma urmei, cifrele vorbesc de la sine”.
Novak Djokovic este cel mai titrat jucător de tenis în ceea ce privește turneele de Grand Slam, cu 24 de trofee, urmat de spaniol, cu 22, și de elvețianul Federer, cu 20. După ei, vine Pete Sampras cu 14 trofee, în timp ce Rod Laver are 11 titluri de acest tip. Totuși, australianul are 200 de turnee câștigate în carieră, cele mai multe all time, atât în perioada dinainte de Era Open, cât și după. În plus, este singurul din istorie care a reușit să câștige TOATE cele 4 turnee de Grand Slam într-un singur sezon, performanță bifată de două ori: în 1962 și 1969.
Este interesant de reamintit răspunsul lui Andre Agassi la aceeași întrebare în 2014. Legendarul american a spus atunci: „Laver, Nadal și Federer, deși nu neapărat în această ordine. Locul al patrulea îl las liber. Dacă Borg ar fi jucat mai mult, probabil că el ar fi fost. Dacă Djokovic realizează ceea ce este capabil, poate îl voi adăuga anul viitor”.
Chiar anul următor, în 2015, Novak a avut unul dintre cele mai bune sezoane din istoria tenisului, îndeplinind de mult așteptările lui Agassi. Rafael Nadal a fost prezent la Miami la o cursă de bărci electrice, unde echipa sa a ratat la limită titlul, care a revenit echipei legendei fotbalului american, Tom Brady.
Șederea în Florida a folosit-o și pentru o cină cu tânărul jucătorul brazilian Joao Fonseca, de la care se așteaptă multe. Au publicat și o fotografie comună veche de 15 ani. Fonseca, în vârstă de nouăsprezece ani, a câștigat recent turneul de seria 500 de la Basel și a urcat deja în top 30, ocupând în prezent locul 24 mondial.
{{text}}