Oscar, 34 de ani, s-a prăbușit marți la unul dintre antrenamentele echipei lui, Sao Paulo, și a fost transportat de urgență la spital, unde i-au fost descoperite probleme cardiace.
Oscar dos Santos Emboaba Junior, fost jucător la Chelsea între 2012 și 2017, apoi 8 ani în China, la Shanghai Port, a revenit în țara natală la începutul lui 2025.
Acum, cariera lui este în pericol, după ce i-au fost descoperite probleme la inimă.
Oscar s-a prăbușit la antrenament și riscă să-și încheie prematur cariera
S-a întâmplat după ce fostul internațional a fost transportat de urgență la spital. El a început să se simtă rău la antrenament, în timp ce pedala pe bicicletă în cadrul testelor fizice din presezon, și-a pierdut cunoștința și a căzut la podea.
Ulterior internării, clubul a transmis că „jucătorul este stabil clinic și rămâne sub observație pentru teste suplimentare, în vederea clarificării diagnosticului”. The Sun, care citează surse locale, scrie că Oscar ia în calcul să-și încheie cariera de sportiv, astfel încât să se concentreze pe recuperare și să evite o recidivă.
El mai are contract cu Sao Paulo până în 2027, dar înțelegerea ar putea fi reziliată pe cale amiabilă.
136 de goluriși 203 pase decisive a reușit Oscar în cele 556 de meciuri jucate la profesioniști
{{text}}