Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

„Are viteză Dinamo spre titlu?” » Dintr-o mașină retro, Florentin Petre a răspuns fără să ezite: „Îți dai seama ce tură dau cu Zeljko?”

+21 Foto
Florentin Petre, la evenimentul aniversar Dacia // FOTO: Andrei Furnigă (GSP.ro)

Articol de Andrei Furnigă (video), Romeo Ene, Carmen Dumitru   —  miercuri, 12 noiembrie 2025

Florentin Petre (49 de ani), antrenorul secund al lui Dinamo, a fost prezent la un eveniment aniversar Dacia. Compania Sixt, partenerul de mobilitate, a sărbătorit 20 de ani de activitate. „Piticul” a testat mașinile companiei, iar la final a făcut declarații.

Chestionat despre lupta la titlu, ținând cont de faptul că Dinamo se află pe podium, Petre a precizat faptul că echipa lui ia fiecare meci pas cu pas și e încântat de parcursul de până acum.

I-a urat multă sănătate lui Cornel Dinu, cel care a fost internat miercuri la Spitalul Universitar de Urgență Elias din București și a prefațat meciul României de sâmbătă cu Bosnia, „finala” din preliminariile Campionatului Mondial.

VIDEO | Florentin Petre, declarații despre Dinamo, Cornel Dinu și Bosnia - România: „Nu ne gândim la titlu acum”


„Pe Zeljko Kopic l-aș plimba cu Dacia asta din '78 sau '79, ni s-ar potrivi de minune amândurora. L-aș pune ca copilot să-mi citească virajele. După cum vedeți, suntem destul de buni din punctul ăsta de vedere și ne completăm. Îți dai seama ce tură dau cu Zeljko cu mașinuța asta? E foarte mișto.

(n.r. - Are viteză Dinamo spre titlu?) Nu ne gândim la titlu acum, ne gândim doar să facem lucrurile să meargă extraordinar de bine. Ne pregătim pentru toate etapele pe care le mai avem de susținut și Dinamo este acolo. Asta mă bucură cel mai mult.

L-am sunat zilele trecute pe Cornel Dinu, dar se pare că are telefonul închis. Nu cred că vrea să mai vorbească cu lumea, în general. S-a închis mai mult în el. Nu-i doresc decât să fie bine, să fie sănătos și să ne vedem cu bine.


Peste noi anii trec. La un moment dat și eu voi fi în aceeași situație, peste foarte, foarte mulți ani. La câte lucruri extraordinar de bune a făcut în viața asta, trebuie să-l respectăm așa cum a fost el și cum va fi. Întotdeauna oamenii puternici nu vor ceda niciodată, așa și el.

Meciul cu Bosnia este decisiv, trebuie să-l câștigăm neapărat, să-l abordăm cu maximă siguranță și neapărat trebuie să luăm cele trei puncte dacă vrem să mergem la turneul final.

Avem doi jucători la lotul de tineret, unul la U20. Mi-aș fi dorit să avem un jucător sau doi la echipa mare, dar asta este. Trebuie să muncească mai mult, să avem rezultate mult mai satisfăcătoare și, bineînțeles, cu siguranță probabil la următoarea convocare vor fi și la echipa mare.

Suntem obligați să-l câștigăm dacă vrem să mergem la turneul final”, a spus Petre, pentru început.

+21 Foto
Florentin Petre, la evenimentul aniversar Dacia // FOTO: Andrei Furnigă (GSP.ro)

Ce spune Florentin Petre de noul antrenor al Craiovei, o eventuală revenire a lui Dennis Politic la Dinamo și sancțiunea lui Bîrligea: „La noi nu veți vedea așa ceva niciodată!”

Legenda lui Dinamo și-a dat cu părerea despre Filipe Coelho, noul antrenor al Craiovei, dar și despre o eventuală revenire a lui Dennis Politic la Dinamo, în contextul în care patronul Gigi Becali (67 de ani) a spus că vrea să-l cedeze pentru 300.000 de euro.

Pe finalul interviului a adăugat faptul că jucătorii lui Dinamo nu vor comenta niciodată în fața „centralilor” așa cum s-a întâmplat cu rivalul Daniel Bîrligea, eliminat în Hermannstadt - FCSB.

„Nu știu nimic de antrenorul Craiovei. Am citit, ne-am documentat de două zile. E normal să știm și noi ce antrenor vine în România. Este un om care a făcut fotbalul la zi. Din punctul meu de vedere, cred că este foarte bine pregătit.

Pentru noi este o competiție. Mie îmi pare rău de Mirel Rădoi, pentru că a început foarte bine programul ăsta de pregătire pe care l-a avut cu echipa. Echipa mergea foarte bine, nu era un moment în care să spună pas, dar probabil că s-au întâmplat lucruri pe care noi nu le știm și trebuie să-i respectăm decizia.

(n.r. - L-ați lua pe Politic?) Spunea că-l dă undeva, dar nu la Dinamo. Nu cred că-l dă. Problema e ca și la Dennis: ca să poată să dea randamentul maxim, să-l lase un pic să joace, 3-4-5 meciuri. Nu poți să-ți dai seama de un jucător că îți dă randament maxim după 10-15 minute jucate”, a adăugat Petre.

Ar fi frumos dacă s-ar evita lucrurile astea (n.r. - cazul lui Bîrligea, care a comentat la adresa arbitrului Radu Petrescu), pentru că se văd urât. Ca imagine o să apărem la «așa nu» cam peste tot în Europa și ar fi foarte, foarte bine și foarte important dacă am reuși să ne ponderăm un pic din reacțiile astea.



Și arbitrii sunt oameni pe care trebuie să-i respectăm, cum și la noi există o disciplină din punctul ăsta de vedere și nu o să vedeți niciodată un jucător să facă gesturile pe care le-a făcut Bîrligea, și nu numai.



Mai sunt jucători care mai sar câteodată calul. Nu ne face bine.



- Florentin Petre, antrenorul secund al lui Dinamo

Clasamentul la zi din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.