Adrian Mutu (46 de ani), antrenor liber de contract după despărțirea de Petrolul din martie, a anunțat că are două oferte din Arabia Saudită.
Fără să dea numele echipelor, „Briliantul” vrea să profite și de faptul că întrecerea internă va fi întreruptă timp de o lună după următorul meci.
Astfel, va avea mai mult timp la dispoziție pentru a pregăti următoarea echipă în cazul în care va ajunge la un acord.
Două echipe din Arabia Saudită îl vor pe Adrian Mutu: „Nu sunt rupt de ceea ce înseamnă fotbal”
Pentru Mutu n-ar fi prima experiență în zona Golfului. A mai fost acolo în perioada 2018-2019, atunci când a pregătit-o pe Al Wahda, formație din Emiratele Arabe Unite.
„Mai e un meci și se întrerupe campionatul o lună de zile. Prin Asia, Emiratele Arabe Unite, se întrerupe, nu știu de ce exact. Acolo, cu două echipe sunt în discuții și vedem dacă iese ceva.
Ideea e că îmi lipsește partea de a antrena zilnic, de a fi acolo între băieți, de a discuta despre scheme, de a fi față în față cu problemele zilnice cu care se confruntă un antrenor, dar pe de altă parte nu îmi lipsește foarte mult.
De ce? M-am concentrat foarte mult pe academie, am avut de lucru, dar nu sunt rupt de ceea ce înseamnă fotbal în general.
Prin intermediul academiei am reușit să fiu în fiecare zi la antrenament. Neantrenând, am fost în calitate de Gigi Becali, glumesc. Nu mi-a lipsit pentru că am fost acolo și am văzut.
Am din Arabia Saudită (n.r. - ofertă), na, că ți-am spus! Nu am avut ofertă de la U Cluj”, a spus Mutu, la „Digi Sport Special”.
Mutu e liber de contract de aproape 8 luni. Fusese numit pe banca de la Petrolul la începutul acestui an, iar rezultatele nu au convins deloc. Cu el, echipa a reușit să câștige doar 2 meciuri din 10 în Superliga, iar 5 au fost eșecuri.
{{text}}